Etichete
Școala de la Barbizon a reunit un grup de pictori francezi la mijlocul secolului al XIX-lea. Membrii fondatori ai acestei școli au fost Jean-Baptiste Camille Corot, Théodore Rousseau, Jean-François Millet și Charles François Daubigny, la care se alătură încă un mare număr de alți artiști, printre care și pictorul roman Nicolae Grigorescu. Numele vine de la localitatea Barbizon, situată la sud de Paris, în apropierea pădurii din Fontainebleau, care a devenit locul preferat de întâlnire și de creație al artiștilor acestei scoli.
Influențați de peisagiștii englezi și olandezi, artiștii de la Barbizon situează în prim-plan pictura de atmosferă, renunțând în mare parte la stilul clasicist. Termenul (destul de contestat) a apărut pentru prima dată în istoria picturii în anul 1890, datorită lucrării criticului de artă scoțian David Croal Thomson, intitulată „The Barbizon School of Painters„.
Din anul 1820, mai mulți pictori sosesc la Barbizon, localitate care a devenit cunoscută datorită frumuseții peisajelor. Théodore Caruelle d’Aligny și Jean-Baptiste Camille Corot, care se cunoscuseră la Roma, sosesc la Barbizon în 1829. Sunt urmați de Narcisse Diaz de la Peña, Théodore Rousseau, Jacques Raymond Bascassat, Antoine Louis Barye și Alexandre Descamps. Artiștii profită de ospitalitatea localnicilor sau se cazează la hanul din Chailly. Mult mai tarziu, prin 1862, influentat de Millet, Corot, Gustave Courbet și Théodore Rousseau, se va stabili la Barbizon si pictorul roman Nicolae Grigorescu.
O importantă sursă de inspirație pentru barbizonieni este arta peisagistică engleză, în special creațiile lui John Constable, care și-a expus la Salonul din Paris în 1824 tabloul intitulat „Căruță cu fân„. Pictorii din Barbizon adoptă acuarela reactualizată de peisagiștii englezi, deoarece această tehnică este foarte potrivită pentru pictura în „plein-air”.
Ceea ce unește grupul barbizonian în afară de cele amintite este și răzvrătirea împotriva autoritarismului: refuză academismul, dar și romantismul. Împreună organizează expoziții cu vânzarea propriilor tablouri, editează și un ziar propriu. În hanul lui Père Ganne au loc discuții aprinse privind actualitățile în artă și literatură. Discuțiile servesc ca bază pentru dezbaterile teoretice. Théodore Rousseau explică astfel concepțiile despre pictură: „Arta noastră reușește să atingă patosul, sentiment pe care ne străduim să îl găsim prin sinceritatea portretului, prin prisma adevărului dur. Ne străduim să studiem cu toată inima, visăm viața și nu copiem ceea ce vedem cu precizie matematică, ci simțim și explicăm lumea reală, fiind condamnați să nu o putem ocoli.” [Vincent Pomarède]
Bibliografie, note si citate:
Marie-Thérèse Caille, L’Auberge Ganne, Musée municipal de l’École de Barbizon, Moisenay, éd. Gaud , 1994.
Vincent Pomarède et Gérard de Wallens: L’École de Barbizon. Lyon 2002
Encyclopedia Britannica si Wikicommons (Ro, Fr)