Impresionism – Edgar Degas / 2

Etichete

Edgar Degas, Franta, Impresionism

În 1874, dupa intoarcerea din America, Degas participă la prima expoziție a impresioniștilor organizată în salonul fotografului Nadar, expoziție care declanșează scandal în cercurile criticii si a “iubitorilor de arta”. Este exact momentul pe care l-am descris la inceputul seriei, cand ziaristul Louis Leroy le dă numele ironic de impresioniști. Degas nu accepta această definire și considera  concepția sa ca fiind realistă. Realismul său nu are nici o legătură cu principiile de bază ale picturii în „plein air” ( aer liber) preconizate de ceilalți membri ai grupului.

Nu împărtășește opinia lui Monet referitoare la variația luminii, ci se concentrează asupra modului de a reprezenta variabilitatea corpului uman și mișcarea in spatiu interpretand activitati normale din viata zilnica sau de multe ori dansand. Degas pictează timp de mai mult de un sfert de secol balerine, realizează schițe și sculpturi avându-le ca subiect. Aceasta ușurează urmărirea dezvoltării sale artistice.

La cea de-a doua expoziție a impresioniștilor în 1876, Degas expune douăzeci și patru de lucrări. Participă cu numeroase tablouri la următoarele expoziții; la a șasea expoziție, în 1881, Degas își limitează participarea la patru desene și o sculptură, capodopera intitulată „Mica balerină„.

În mai 1886, la ultima expoziție a impresioniștilor, Degas prezintă tabloul „Modista” și o serie care constă din zece nuduri feminine, în legătură cu care scriitorul Huysmans nu-și precupețește laudele: „Desenul rapid și nervos este în măsură – așa cum se întâmplă cu desenele japoneze – să fixeze într-un mod cu totul original vibrația, mișcarea și gestul”. Maine o ultima  postare despre Edgar Degas.

Bibliografie, note si citate:

Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)
Fiorella Minervino. Tout l’œuvre peint de Degas, Flammarion, coll. « Les Classiques de L’Art », Paris, 2008
Bade, Patrick; Degas, Edgar. Degas. London: Studio Editions. 1992
Gordon, Robert; Forge, Andrew. Degas. New York: Harry N. Abrams,1988

Impresionism – Edgar Degas / 1

Etichete

Edgar Degas, Franta, Impresionism

Edgar Degas sau mai corect Edgar Germain Hilaire de Gas s-a născut in 1834 la Paris, cel mai în vârstă dintre cei cinci copii ai unei familii instarite de mici nobili de provincie. La maturitate și-a modificat modul de scriere a numelui în Degas, pentru a se indeparta de radacinile lui de mica nobilime. Tatăl, Auguste de Gas, era bancher, iar mama, Célestine Musson, vestită pentru frumusețea ei, provenea dintr-o familie din Louisiana, fosta colonie a Frantei pe continentul American, astazi componenta a Statelor Unite.

Dupa absolvirea liceului se înscrie la facultatea de Drept, dar abandonează studiile dupa mai putin de un an și își ocupă timpul copiind tablouri ai marilor maeștri din muzeul Louvre. Se înscrie în atelierul de pictură al lui Louis Lamothe și în 1855 reușește la examenul de admitere la Școala Superioară de Arte Frumoase din Paris, dar din cauza unor abateri disciplinare  nu rămâne mult timp elev al școlii, fiind exmatriculat.

În 1856, Degas face o călătorie la Napoli, la bunicul său, Hilaire de Gas. În Roma ia parte la cursuri de pictură organizate la Vila Medici. Copiază opere ale maeștrilor italieni, frecventând muzee și biserici. Tablourile și desenele le trimite tatălui său, care crede în talentul fiului, îl felicită și-l îndeamnă sa continue.

Dupa intorcerea in Franta se întâlnește cu Édouard Manet, cu care va deveni bun prieten si cu care va picta perioade indelungate. Împreună îsi petrec vremea libera la  cafeneaua Guerbois, acolo îi intalneste pe  Claude Monet, Auguste Renoir, Alfred Sisley și Paul Cézanne. În această epocă, Degas rupe cu tematica academică a școlii de pictură tradiționale și abordează teme care pot fi considerate “impresioniste”.

După războiul franco-prusac (1870-71), Degas pleacă într-o lungă călătorie în America și vizitează familia mamei sale în New Orleans. Aceasta “perioada americana” va da nastere unor panze celebre care ilustreaza viata in sudul Statelor Unite  la sfarsitul secolului al XIX-lea. Inca doua postari despre  opera acestui talentat desenator si pictor desavarsit.

Bibliografie, note si citate:

Fiorella Minervino. Tout l’œuvre peint de Degas, Flammarion, coll. « Les Classiques de L’Art », Paris, 2008
Bade, Patrick; Degas, Edgar. Degas. London: Studio Editions. 1992
Gordon, Robert; Forge, Andrew. Degas. New York: Harry N. Abrams,1988
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)

Impresionism – Paul Cezanne /2

Etichete

Franta, Impresionism, Neo-Impresionism, Paul Cezanne

În 1895, negustorul de tablouri Ambroise Vollard organizează prima expoziție personală a lui Cézanne. În 1900 expune la Expoziția Universală de la Paris. Acum Cezanne începe să fie cunoscut. Părăsește arareori Aix-en-Provence, unde își cumpărase un atelier în afara orașului. Lucrează tot timpul și cu toate forțele. În 1904 expune la Salonul Oficial de toamnă, iar în 1905 la Salonul de toamnă și la Salonul Independenților.

In mijlocul lunii octombrie 1906, Cezanne pictează în aer liber. Stă prea mult în ploaie și, când ajunge acasă, îi este deja foarte rău. Contractează o pneumonie gravă, starea sa devine critică și la 23 octombrie 1906, Cézanne moare la vârsta de 66 de ani. Cézanne a dorit „să moară pictând”. Dorința i s-a împlinit, ultima sa scrisoare fiind adresată negustorului de culori.

Pictura lui Cezanne a avut un uriaș impact asupra artei secolului al XX-lea, incluzând și arta abstractă. Chiar din timpul vieții sale contemporanii încearcă să-i fructifice experiența. Mult îi datorează Van Gogh și Gauguin. Acesta din urmă îi cumpără de altfel numeroase lucrări. Simboliștii, prin Maurice Denis, văd și ei în Cezanne pe unul dintre maeștrii lor. Matisse spune următoarele: ” Cezanne este maestrul nostru, al tuturor”. Picasso știe cât îi datorează înaintașului său, al cărui moștenitor credincios este fără îndoială.

Bibliografie, note si citate:

Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)
Lindsay, Jack . Cézanne; his life and art. United States: New York Graphic Society, 1969
Marcel Brion, Paul Cézanne, Bordas, 1988
Joachim Gasquet, Cézanne, édition Bernheim jeune 1921, réédition Encre Marine 2002

Impresionism – Paul Cezanne /1

Etichete

Franta, Impresionism, Neo-Impresionism, Paul Cezanne

Paul Cezanne s-a nascut in  1839 la Aix-en-Provence, langa Marsilia. Tatal pictorului, probabil de origine italiana (Cesana, uneori Cesano), a fost primul bancher al orasului si unul dintre bogatasii lui. Cezanne este un elev eminent, cu o inclinatie artistica polivalenta spre literatura, muzica si desen. La varsta liceului, se imprieteneste pentru o perioada indelungata cu Emile Zola, de care va fi legat o lunga perioada de timp. Prietenia dintre cei doi se va termina din cauza unui scandal iscat de romanul lui Zola “L’ Oeuvre” (Opera), in care Cezanne se recunoaste in personajul pictorului ratat.

Tatal pictorului il obliga sa studieze dreptul, dar nu rezista mai mult de un semestru, plecand la Paris pentru a studia pictura. La Paris este obligat să trăiască foarte econom, cu cei 125 franci lunar, sumă pusă la dispoziție de tatăl său, in orice caz mai comod decat Renoir. Dă examen de admitere fără succes la Academia de Arte Frumoase și își petrece timpul în atelierul Suisse, unde pictează după modelele puse la dispozitie de atelier. În urma sfaturilor lui Pissarro, pe care il cunoste in acest atelier, începe să picteze și în aer liber.

In 1864, Cezanne face o călătorie la Estaque, în apropiere de Marsilia; acesta va deveni unul din locurile preferate pentru pictură (tabloul: „Golful Marsiliei văzut de la Estaque„, 1886). Tablourile prezentate la Salonul Oficial îi sunt însă sistematic respinse.

Cézanne participă în 1874 la prima expoziție a impresioniștilor , unde prezintă trei tablouri, printre care și „O Olympia modernă„, replică a unei cunoscute picturi aparținând lui Édouard Manet. Operele sale sunt considerate ridicole de către critică. Expune în 1877 – 16 tablouri la treia expoziție a impresioniștilor. În tot cursul anului 1882 lucrează la Estaque, unde vine și pictorul Auguste Renoir. Inca o postare despre opera lui Paul Cezanne.

Bibliografie, note si citate:

Lindsay, Jack . Cézanne; his life and art. United States: New York Graphic Society, 1969
Marcel Brion, Paul Cézanne, Bordas, 1988
Joachim Gasquet, Cézanne, édition Bernheim jeune 1921, réédition Encre Marine 2002
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)

Pierre-Auguste Renoir / 3 – Magnum opus

Etichete

Franta, Impresionism, Pierre-Auguste Renoir, Renoir -Le Déjeuner des canotiers

Greu de gasit o unanimitate de opinii cand este vorba despre opera unui mare pictor. In cazul lui Pierre-Auguste Renoir, majoritatea expertilor ar fi de accord insa ca “Dejunul vâslașilor” (Le Déjeuner des canotiers) este opera perfecta a marelui pictor. Pictata in 1881, in plina maturitate artistica a lui Renoir, pictura descrie figurile unor vâslași din Chatou, dejunand  într-un  restaurant pe malul raului.

Printre personaje pictate vom regasi prieteni apropiați ai artistului, inclusiv viitoarea lui soție, Aline Charigot, a cărei imagine e surprinsă jucându-se cu un catel. Femeia întoarsă către bărbatul cu pălărie de pai e actrița Ellen Andrée. Identitatea femeii care apare în fundal, rezemată de balustradă, e incertă, unii considerând că recunosc trăsăturile lui Jeanne Samary, alții că o văd pe fiica proprietarului restaurantului – Alphonsine.

Pictorul însuși e un personaj al propriei lucrări. Dialogul privirilor dintre  personaje este fascinant si impresinant de viu. Bărbatul având capul descoperit privește înspre femeia cu pălărie albă, care la rândul ei își îndreaptă atenția spre vâslașul cu pălăria de pai. Vâslașul o privește pe Aline Charigot, care își îndreaptă atenția spre cățelul pe care îl ține în brațe, acesta fiind cel care închide spirala. Cadrul creat de Renoir dă privitorului senzația că s-ar putea oricând așeza între meseni. Tabloul „Dejunul vâslașilor” a fost cumpărat în 1881 de Durand-Ruel care, contrar voinței pictorului, îl expune la cea de-a VII-a ediție a expoziției impresioniștilor.

Bibliografie, note si citate:

Theodore Duret. Renoir. Paris: Bernheim-Jeune, 1924.
Joseph G. Stella. The Graphic Work of Renoir: Catalogue Raisonne. London: Lund Humphries, 1975.
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)

Impresionism – Pierre-Auguste Renoir /2

Etichete

Franta, Impresionism, Pierre-Auguste Renoir

In 1879, Renoir pleacă în Italia, unde va fi coplesit si profund influentat de marii maestri ai Renașterii italiene. Renoir începe să-și adapteze tehnica la ceea ce a admirat in Italia. Vom vedea deja jocuri de lumina si fundalul tablourilor lui vor  aminti de frescele italiene. Nudurile si fetele albe ca porțelanul trimit la arta lui Ingres („ingresque”).

Tabloul „Les grandes baigneuses” (am prezentat-o ieri), expusă în 1887, aparține acestei perioade. În 1889 se mută la Chateau des Brouillards, în Montmartre și, în 1890, se căsătorește cu Aline Charigot. Directorul ” Académie des Beaux-Arts ” îi achiziționează tabloul „Jeunes filles au piano” (prezentata tot ieri), care ajunge încă în timpul vieții artistului într-un muzeu. Pe măsura înaintării în vârstă, liniile lui Renoir devin mai blânde și artistul se îndreaptă către un stil mai armonios și mai fin („nacrée„).

Cam prin 1895, Renoir se imbolnaveste de o febra reumatica, care ii va provoca in timp o usoara paralizie. Medicii îi recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 își cumpără o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieții sunt marcați de moartea rudelor apropiate, de război și de boală. Renoir continuă însă să picteze. Lucrează șezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă că nu mai poate picta tablouri mari. Se stinge din viață la 2 decembrie 1919. Maine vom avea o ultima postare dedicata lui.

Bibliografie, note si citate:

Theodore Duret. Renoir. Paris: Bernheim-Jeune, 1924.
Joseph G. Stella. The Graphic Work of Renoir: Catalogue Raisonne. London: Lund Humphries, 1975.
Peter H. Feist. Renoir, Ed. Taschen Verlag, 1993
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)

Impresionism – Pierre-Auguste Renoir /1

Etichete

Franta, Impresionism, Pierre-Auguste Renoir

Provenienta familiala a lui Pierre-Auguste Renoir este probabil cea mai modesta dintre toti impresionistii. Nascut in anul 1841 la Limoges, este fiul unui croitor sarac. Parasește casa parintilor devreme si il gasim la varsta de 13 ani ca lucrator intr-un atelier de jaluzele si evantaie pe care le picta cu ajutorul desenelor copiate de la  Louvre, aflat aproape de mansarda in care traia cu inca doi ucenici.

In doi ani reuseste sa agoniseasca ceva bani pentru a putea studia pictura. După un scurt timp petrecut în școala pictorului Charles Gleyre, în 1862, datorita talentului, primeste o modesta bursa, fiind admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. La școala de pictură a lui Gleyre cunoaște și se împrietenește cu Claude Monet, Fréderik Bazille și Alfred Sisley, care studiau și ei pictura in acelasi atelier.

Renoir reușește să-si expună tablourile ne-fiind inca “acuzat” de impresionism  în 1865 la „Salonul Oficial„, celebra expoziție anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecție minuțioasă. In anul următor este respins, împreună cu Manet și Cézanne. Lucrul se repetă și în 1867. Lipsit de mijloace si fara succes la public, Renoir se mută, împreună cu Monet, în casa lui Bazille, alt prieten impresionist. Bazille dispune de mijloace financiare grație averii tatălui său, cei trei prieteni lucrează împreună și isi petrec serile (si noptile)  la cafeneaua Guerbois, loc de întâlnire a avangardei artistice (Groupe des Batignolles).

În 1867 și 1870 expune din nou la Salon. Tot in 1870 moare pe frontul franco-prusac bunul lui prieten, Bazille, moarte care il va afecta profund. După sfârșitul războiului, îl vizitează des pe Monet, care locuia atunci la Argenteuil, în apropiere de Paris. Vin aici și Sisley, Pissarro și Manet, pentru a picta împreună.

Cei patru fondează asociația Société d’artists, care organizează în 1874 prima expoziție a impresioniștilor. Câțiva colecționari încep să se intereseze de pictura impresionistă și unele pesoane influente îi comandă portrete. Maine un alt articol despre Pierre-Auguste Renoir.

Bibliografie, note si citate:

Paul Joannides. Renoir: sa vie, son oevre, Ed. Soline, 2000
Peter H. Feist. Renoir, Ed. Taschen Verlag, 1993
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)

Impresionism – Édouard Manet / 3

Etichete

Édouard Manet, Franta, Impresionism

De la inceputul anului 1870, Manet suferă de reumatism cronic, insotit de dureri foarte mari, ceea ce îl împiedică tot mai mult să lucreze. Incepe sa picteze acuarele si se retrage pictand multe naturi moarte ne-putand sa iasa din atelierul lui.

În 1881 i se acordă Ordinul Legiunii de Onoare. Luptându-se permanent cu durerile provocate de boala devenita cronica, Manet mai realizează ultimul tablou de mari dimensiuni – „Bar la Folies-Bergère„, (pe care l-am prezentat ieri), primit de data aceasta cu mult entuziasm la Salonul Oficial.

La 30 aprilie 1883 se stinge din viață la Paris. După moartea sa, s-au făcut toate demersurile pentru ca Olympia să fie expusă în muzeul Louvre. Manet a învins deoarece a intrat printre vechii maeștri și a rămas tot atât de actual ca și aceștia, ale căror tradiții le-a urmat, înscriindu-și pentru totdeauna numele în istoria artei.

Manet a reusit sa lege sugestiile clasicilor cu elementele moderne, fapt pentru care i s-a spus „pictor al zilelor noastre” (Charles Beaudelaire). Creațiile sale au stârnit scandal și indignare, cu toate că Manet n-a dorit niciodată să provoace pe nimeni, a dorit numai să schimbe pictura și s-o reînnoiască.

Manet a fost ultimul pictor clasic și totodată primul pictor modern. Tablourile lui uimesc și astăzi și ne trezesc interesul, reprezentând astfel o parte incontestabilă a picturii universale.

Bibliografie, note si citate:

Rewald, John. The History of Impressionism, Museum of Modern Art, 1961.
Krell, Alan. Manet and the Painters of Contemporary Life, Thames and Hudson, 1996.
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)

Impresionism – Édouard Manet / 2

Etichete

Édouard Manet, Franta, Impresionism

Manet este in tinerete un “filfizon” elegant si frevent al cafenelelor si localurilor la moda din orasul luminilor. În aceste locuri își găsește inspirația pentru tablourile sale înfățișând viața pariziană. Unei astfel de seri i se datorează tabloul „Concert în parcul Tuilleries” (vezi postarea de ieri), în care putem recunoaște prietenii pictorului, printre care și Beaudelaire.

Tema aleasă de Manet a fost surprinzătoare pentru acele timpuri, asemenea tablouri plein-air nu erau considerate “artistice”, fiind utilizate pentru ilustrarea revistelor și reportajelor din ziare.

Impresionisti ca  Claude Monet, Edgar Degas și Auguste Renoir admiră sincer talentul creatorului Olympiei. În 1867, pentru a ocoli respingerea care era de așteptat din partea juriului „Expoziției Mondiale din Paris„, Manet închiriază un pavilion, unde prezintă cincizeci de tablouri.

Deși admirator al noilor creații ale colegilor impresionisti, Manet n-a participat niciodată la expozițiile impresioniștilor. A preferat să se lupte cu juriul Salonului, și în anii următori se impune și este din ce în ce mai des admis la vernisajele Salonului Oficial, dar își organizează expoziții și în atelierul propriu.

Manet are o predilecție deosebită, aproape o brutalitate, de a trece de la culori foarte deschise la cele foarte închise. În opoziție cu impresioniștii, Manet nu folosește întrepătrunderile fine dintre nuanțe care nu pot fi văzute de aproape. După opinia lui, o asemenea elaborare migăloasă a culorilor slăbește caracterul decis al acestora.

Bibliografie, note si citate:

Rewald, John. The History of Impressionism, Museum of Modern Art, 1961.
Krell, Alan. Manet and the Painters of Contemporary Life, Thames and Hudson, 1996.
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)

Impresionism – Édouard Manet / 1

Etichete

Édouard Manet, Franta, Impresionism

Édouard Manet s-a născut la 23 ianuarie 1832, în Paris. Tatăl său, Auguste Manet, fost diplomat, era funcţionar important in ministerul de externe francez, iar mama, Eugenie Fournier, provenea, de asemenea, dintr-o familie de industriasi bogati. Manet îşi începe studiile în 1842, la gimnaziul Rollin. Tatăl său îl consacră carierei juridice, însă unchiul său, Edmond Fournier, îi descoperă talentul artistic şi îl convinge pe cumnatul sau (tatal micului Édouard) sa-l inscrie intr-un gimnaziu in care putea invata desenul si pictura.

În 1848 îşi încheie studiile, se gândeşte să se dedice picturii, dar îşi descoperă şi altă vocaţie: vrea să devină marinar. Nu este însă admis în „Şcoala Superioară de Marină”, de aceea, în decembrie 1848, se îmbarcă la bordul vasului „Havre et Guadeloupe„, pe post de cârmaci. Pe vasul care se îndrepta spre Rio de Janeiro desenează mult, pe membri echipajului şi peisaje marine.

Copiază tabloul lui Tiziano „Venus din Urbino„. Acum se naşte în el vestita temă a Olympiei, care va fi pictată zece ani mai târziu. Se întoarce în Franţa, trecând prin Germania şi Europa Centrală, vizitând muzeele din Praga, Viena, Dresda şi München.

În iunie 1849, după revenirea la Paris, tatăl său îi recunoaşte talentul şi îl sfătuieşte să se înscrie la „École des Beaux-Arts„. Manet însă, în locul metodelor rigide de învăţământ ale Academiei, alege şcoala lui Thomas Couture. În ciuda metodelor liberale de predare ale şcolii, Manet are deja ideile sale despre artă, se împotriveşte tiparelor obişnuite acceptate până la el, solicită modelelor sale să se îmbrace, le aşează în poziţii naturale în locul ţinutei alese şi aranjate. Îşi desăvârşeşte tehnica picturală copiind lucrările maeştrilor în muzeul Louvre.

În 1859, se prezintă pentru prima dată la „Salonul Oficial” – expoziţie organizată anual la Paris, unde tablourile sunt selecţionate de un juriu de artisti si critici consacrati – cu tabloul „Băutorul de absint„, o lucrare departe de tradiţiile epocii ca temă şi tehnică picturală. Cu excepţia lui Delacroix, care făcea parte din juriu, trezeşte sentimente ostile şi este refuzat. Doi ani mai târziu, în 1861, tabloul său „Cântăreţul spaniol” va fi selectionat. Inca doua postari despre acest mare impresionist.

Bibliografie, note si citate:

Rewald, John. The History of Impressionism, Museum of Modern Art, 1961.
Krell, Alan. Manet and the Painters of Contemporary Life, Thames and Hudson, 1996.
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)