Etichete

, , ,

Muzeul Naţional de Artă al României functioneaza în fostul Palat Regal din Bucuresti. Palatul Regal se afla pe locul Casei Golescu, care  a fost ridicată între anii 1812 si 1815 în acest loc, în stil neoclasic, cu un etaj si avea 25 de odăi, un număr impresionant pentru o locuintă în Bucurestii acelei epoci. În 1837, casa somptuoasă a stolnicului Dinicu Golescu devine Curtea Domnească a lui Alexandru Ghica Vodă. Din 1859 până în 1866 aici a locuit domnitorul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza.

Din 10 mai 1866, casa devine locuinta domnitorului Carol I. După incendiul din 1926 care a distrus corpul central, devine necesară înlocuirea ei. Între 1935–1936 vechea casă este dărâmată. Palatul a fost construit după planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu si terminat în anul 1937. Constructia este în formă de U, cu o curte interioară. Fatada are două intrări: intrarea din stânga era folosită de rege si oaspetii săi, iar cea din dreapta era destinată demnitarilor.

La stânga, intrarea conduce într-un hol octogonal, decorat în stil neo-bizantin, de unde urcă scara invitatilor, iar la dreapta se intră în holul oficial, un mare hol pătrat, de unde urcă scara voievozilor spre fosta sală a tronului. În timpul Revolutiei din 1989, palatul a fost incendiat si greu avariat. Istoria palatului poate fi citita aici.

Eng. The history of the Royal Palce of Romania, actually the National Art Museum begin in 1837 when the Wallachian Prince Alexandru Ghica moves his official residence to the large mansion built between 1812 and 1820 by boyar Dinicu Golescu on the site of the present-day south wing of the Museum. Between 1859-1866 – Following the Union of the Romanian Principalities of Moldavia and Walachia, Prince Alexandru Ioan Cuza uses the house as a ceremonial palace and residence.

In 1866 – German Prince Carol (Karl) of Hohenzollern-Sigmaringen (since 1881 King Carol I of Romania), brought in to rule the Romanian Principalities, makes the palace his official residence. Until 1881, the building sustains only minor alterations (mostly additions) designed to meet growing administrative needs. 1882-1906 – King Carol I remodels and enlarges the palace. Successively he hires French architect Paul Gottereau and German architect Karl Liman (also involved in the Peleş Castle project). By 1906 the palace becomes the winter residence of the Royal Court. In 1926 – In December, a fire destroys the central part of the palace and the Throne Hall. King Ferdinand I and Queen Marie (granddaughter of Queen Victoria and of Tsar Alexander II of Russia) undertake to reconstruct the affected area retaining the original size and decoration of the rooms. Architects N.N. Nenciulescu and Karl Liman are commissioned to carry out the project. The government recommends that at least one floor be added above the Throne Hall.

In 1989 – During the events in December, which put an end to Ceausescu’s dictatorship and to the communist regime in Romania, the palace is caught in the crossfire; both the building and the collection suffer great losses, with over 1,000 works of art badly damaged, and some completely destroyed. Fore more details, click here.

Galeria de Artă Europeană

În anul 2007, după aproximativ şase luni de lucrări de reamenajare, Galeria de Artă Europeană a fost redeschisă publicului într-o nouă formulă la 21 iunie. Importante lucrări de artă recent restaurate sunt din nou prilej de admiraţie. Dintre acestea menţionăm: Buna Vestire de Tintoretto, Întoarcerea fiului risipitor de Bernardino Licinio, Venus şi Amor de Lucas Cranach cel Bătrân, Triumful Fecioarei înconjurată de Îngeri de Pedro Campaña.

Premiera evenimentului o constituie includerea în expunerea permanentă a unui număr important de picturi, sculpturi şi obiecte de artă decorativă, ce nu au mai fost prezentate publicului în ultimii ani. Dintre picturi amintim: Lupta lui Hercule cu centaurul Nessus de Luca Giordano, Sfânta familie de Giorgio Vasari, Fuga lui Iacob de Jean Tassel, Iisus şi păcătoşii pocăiţi atribuit lui Anton van Dyck sau prestigioasa donaţie Fecioara cu Pruncul de Francesco Raibolini (numit Il Francia), care a intrat în patrimoniul muzeului în 2004 şi este expusă acum pentru prima dată.

Eng. In 2007, after almost six months of redecoration works, the European Art Gallery was reopened to the public on June, 21st. Thus, important art works that have been recently restored are on display again, such as: The Annunciation by Tintoretto, The Return of the Prodigal Son by Bernardino Licinio, Venus and Cupid by Lucas Cranach the Elder or The Triumph of the Virgin Surrounded by Angels by Pedro Campaña.

The novelty of the event is the addition to the permanent exhibition of several paintings, sculptures and objects of decorative art which have not been put on view for the public in the past years. Some of the newly exhibited paintings are worth mentioning: Hercule’s Fight with the Centaurus Nessus by Luca Giordano, The Holy Family by Giorgio Vasari, Jacob’s Escape by Jean Tassel, Jesus and the Penitent Sinners credited to Anton van Dyck, or the prestigious donation Virgin and Child by Francesco Raibolini (called Il Francia), which became part of the Museum’s holdings in 2004 and is now exhibited for the first time.

Surse:

MNAR Web
WkiCommons (Ro. & Eng)