Etichete

, ,

Grădină clasică chineză recrează peisajele naturale în miniatură. Stilul a evoluat de trei mii de ani şi include atât grădinile întinse ale împăraţilor chinezi ca şi grădini mai mici construite de templele  tuturor religiilor de sorginte chineza sau ale nobililor si marilor demnitari ai guvernarii imperiale, ale carturarilor, pictorilor sau poeţilor care isi creau un micro univers creativ.

Cele mai vechi gradini înregistrate in istoria Chinei au fost create în valea râului Galben, pe timpul dinastiei Shang (1600-1046 î.Hr.). Acestea au fost grădini mari care includeau  parcuri închise, în care regii şi nobilii vânau sau se delectau cu frumusetea peisajului. Interesant de mentionat ca în aceste gradini se cultivau  fructe şi legume de o calitate mare pentru mesele împaratilor, regilor sau ale nobilimii.

O veche legenda chineza  a jucat un rol important în formele gradinilor timpurii. În secolul 4 î.Hr. exista o poveste despre Hai Jing Shan (Povestea munţilor şi a oceanelor), care descria Muntele Penglai situat pe una dintre cele trei insule, la capătul estic al Mării Bohai, între Japonia şi Coreea, in care traiau  cei “Opt Nemuritori”. Pe această insulă toate  palatele erau de  aur şi de platină, copacii acoperiti cu bijuterii. Nu exista boala si nici durere, nici iarna; pahare de vin şi boluri de orez erau întotdeauna pline, fructele mâncate pe aceasta insula garantau viaţa veşnică. În postarea anterioara despre gradinile japoneze am intalnit versiunea tarzie a acestei legende si implementarea ei in gradinaritul japonez.

Dinastia Qing a fost ultima dinastie din China (1644–1912). Cele mai faimoase gradini ale Chinei dateaza din această perioadă. Cele mai importante  au fost grădinile din cele două palate imperiale, Palatul de Vara de la Beijing şi Vechiul  Palat de Vara (la opt kilometri nord de Beijing). Ambele au devenit simbolurile grădinilor de lux şi rafinament chinezesti şi au fost descrise pe larg de vizitatorii occidentali.

Grădina chineză nu a fost conceputa pentru a fi văzuta sau vizitata  o singura dată. O grădină clasica chineză trebuie sa se dezvaluie vizitatorului treptat. Imaginea unui lac sau a unei o stanci, o livadă de bambus, un copac înflorit sau un peisaj cu un pisc de munte îndepărtat sau o pagodă impodobita,  acestea ar fi lucrurile pe care vizitatorul trebuie sa le descopere treptat. Scriitorul si filozoful secolului al XVI-lea Cheng Ji a instruit constructorii de gradini sa „ascunda vulgarul şi comunul şi sa includa excelenta şi splendidul.”

Gradina clasică a fost înconjurată de un zid, vopsit în alb, care a servit ca un fundal pur pentru flori şi copaci. Un iaz a fost situat în centru. Multe structuri, mari şi mici, au fost aranjate in jurul lacului. În grădină descrisa de Ji Cheng ( mai sus), structurile au ocupat două treimi din suprafata, în timp ce suprafetele libere ocupau a treia parte. Într-o grădină a inteleptilor, partea centrală a fost de obicei o bibliotecă sau camera de studiu, conectate prin galerii cu alte pavilioane, care  serveau ca puncte de observatie ale caracteristicilor gradinii. Aceste structuri au ajutat în a împărţi  grădina în scene individuale sau peisaje complet diferite.

Aceste grădini includeau  adesea case mici, austere si singuratice (pierdute in peisaj) pentru  meditaţie, uneori în formă de cabane rustice sau clădiri izolate, care serveau ca biblioteci sau studiouri (shufang)

Bibliogrfie, note si citate:

Chaoxiong, Feng. The Classical Gardens of Suzhou., New World Press, Beijing  2007
Chiu, Che Bing. Jardins de Chine, ou la quête du paradis., Éditions de la Martinière, Paris 2010
Baridon, Michel. Les Jardins- Paysagistes, Jardiniers, Poetes., Éditions Robert Lafont, Paris. 1998