Etichete

, ,

Pictura japoneza (kaiga) este una dintre cele mai vechi manifestari artistice din istoria Japoniei. La fel ca majoritatea fenomenelor culturale japoneze, pictura este rezultatul unui amalgam sincretic intre manifestarile artistice ale populatiei indigene in contact cu civilizatia chineza, care se afla la baza istoriei culturale a acestui popor.

Si in aceasta serie de articole m-am folosit de articolele publicate si inca nepublicate de Theophyle, de unde am desprins elementele istorice si sociale ale acestei marete culturi. Theophyle clasifica istoria japoneza in general si manifestarile sociale, culturale si dezvoltarea esteticii japoneze in particular, in   9 perioade distincte.

  1. Perioada Asuka (300-700 d.Hr.).
  2. Perioada Nara (710-794)
  3. Perioada Heian (794-1185)
  4. Perioada Kamakura (1185-1333)
  5. Perioada Muromachi (1333-1573)
  6. Perioada Azuchi-Momoyama (1573-1603)
  7. Perioada Edo (1603-1868)
  8. Japonia moderna (1868 – 1945)
  9. Japonia contemporana (1945- )

Estetica japoneza este extrem de complexa. Este aproape imposibil pentru un occidental sa o inteleaga in profunzimea ei. Rigurozitatea esteticii care sta la baza tuturor fenomenelor culturale japoneze isi are izvoarele filozofice in religia Shinto, care este religia traditională a Japoniei. Shinto este o religie politeistă si implică venerarea unor zei numiti kami. Odată cu aparitia budismului si adoptarea sa rapidă în Japonia, se petrece o adaptare doctrinara intre credintele traditionale si religia  lui Buddha. Astfel, sintoismul si budismul au coexistat si s-au amalgamat în acest sincretism numit Shinbutsu Shugo, în timp ce viziunea lui Kukai a persistat până în timpul perioadei Edo mentionata mai sus, devenind de fapt perioada de varf a clasicismului japonez, intr-un fel paralela cu dinastia Ming Chineza, desi mai tarzie decat ea. O intreaga descriere a religiei si filozofiei Shinto puteti citi in bibliografia de mai jos.

Estetica japoneza este bazata pe un set de idealuri traditionale, care includ wabi (frumuseţe trecătoare, singuratatea sau cautarea), sabi (frumusetea naturală, cuprinsa de  patina vremii) şi yugen (harul profund şi subtilitatea lui). Wabi-sabi  se referă la o abordare atenta a vieţii de zi cu zi. Etimologic, Wabi, se trage din verbul wabu (“a duce dorul”) si adjectivul wabishii (“singuratic”, “neconsolat”), care denota initial durerea unei persoane care a dat de vremuri grele. Filozofii Kamakura si Muromachi au dezvoltat conceptul, dându-i un sens pozitiv, făcând sărăcia si singurătatea sinonime cu eliberarea de griji materiale si emotionale, si interpretând lipsa de frumusete aparentă ca o frumusete de o calitate superioară. Sabi este elementul  estetic clasic care combină maturitatea tarzie cu resemnarea, transformandu-se in linistea sufletească.

În timp, înţelesurile lor s-au suprapus până la unificarea în Wabi-sabi, care creaza  o estetica definita ca frumuseţea lucrurilor „imperfecte, nepermanente şi incomplete”.  Perfectiunea este redata prin instantanee scurte din viata unui om – perfectiunea este intotdeauna  simpla si modesta si apare dupa lungi asteptari si experiente.  Yugen (traducerea exactă a cuvântului depinde de context) in textele filozofice chinezeşti, înseamna „slab, „profund” sau „misterios”. În japoneza a fost folosit pentru a descrie profunzimea subtila a unor elemente care sunt doar vag sugerate. Vom mai discuta despre diferitele elemente ale esteticii japoneze in articolele urmatoare.

Bibliografie, note si citate:

Koren, Leonard. Wabi Sabi for artists, designers, poets and philosophers. Berkley, CA: Stone Bridge Press. 1994
Mason, Penelope. History of Japanese Art . Prentice Hall 2005.
Sadao, Tsuneko. Discovering the Arts of Japan: A Historical Overview. Kodansha International. 2003
Theophyle. O Istorie a Japoniei  (3-8)
Theophyle. O Istorie a Japoniei – Religia Shinto
Theophyle. Limba Japoneza (1-2)
Theophyle. Limba Japoneza – Manuscrisul Kojiki
Theophyle. Limba Japoneza – Caligrafia Shodō