Etichete

, ,

Porţelanul alb–albastru  ( bleu et blanc)

Porţelanul alb–albastru  ( bleu et blanc) apare in China in perioada dinastiei Tang (618 – 907). Din punct vedere arheologic, cele mai vechi ramasite de obiecte din acest portelan au fost gasite – din aceasta perioada – in regiunea Henan si in ramasitele unei nave naufragiate recuperate pe malurile Indoneziei.

Evolutia acestor portelanuri continua si  pe timpul dinastiei urmatoare Son si ajunge la un nivel ridicat tehnic si artistic in timpul dinastiei Ming (1368 – 1644). Arta picturii, coloritului si tematica vor atinge culmea frumusetii pe aceste portelanuri in timpul Imparatului Kangxi (1661 – 1722) al dinastiei Qing.

Piesa de portelan alb-albastru este realizata din portelan alb, caruia ii este aplicata o glazura speciala  cu un pigment albastru de cobalt-oxid. Tema desenata este de obicei aplicata manual, cu ajutorul unui tipar (stensil) bineinteles desenat in prealabil. Au existat si alte metode de aplicare mai putin eficace. Oxidul de cobalt de cea mai buna calitate a fost adus din Persia (Iran) si  se numea (Huihui qing – Albastru islamic). Acest pigment era platit numai in aur, la un pret dublu de multe ori triplu cantitatii pigmentului de cobalt.

Portelanul alb–albastru, numit de chinezi qing-hua, adica “flori albastre” a fost produs in asa numita capitala a portelanului, Jingdezhen, in provincia Jiangxi, care nu intamplator a fost si capitala picturii chineze si rezidenta unor scoli importante ale acestei picturi. Cei mai buni cumparatori ale acestor portelanuri au fost islamicii din toata regiunea si pana in Orientul Mijlociu.

In secolul al XVII-lea si al XVIII-lea o intreaga industrie de portelanuri alb-albastre  cu motive islamice se va dezvolta in China. Imitatiile Italiene de la Florenta, cele Franceze de la Saint-Cloud si cele Olandeze de la Delft erau de o calitate inferioara. Cam prin secolul al XVII-lea, germanii la Meissen si englezii la Worcester vor reusi sa ajunga la un nivel cat de cat comparabil, neatins insa de nimeni pana astazi.

Bibliografie, note si citate:

Ayers, J. and Bingling, Y., Blanc de Chine: Divine Images in Porcelain, China Institute, New York. 2002.
Harrison-Hall, J., Ming Ceramics in the British Museum, British Museum, London. 2001.