Etichete

, , , ,

Dinastia Ming sau Imperiul Marelui Ming (Dà Míng Guó) a condus China între 1368 si 1644. Dinastia a înlăturat dinastia mongolă Yuan (1279-1368), întemeiată de Kublai Khan, nepotul lui Ginghis Han. Operele de arta create pe timpul acestei dinastii au fost si continua sa fie mari atractii in Occident, pretuite intotdeauna extrem de mult de cei care isi puteau  permite achizitionarea lor.

Majoritatea operelor ajunse in occident au fost vestitele portelanuri de la Vaze decorative si pana la servicii de ceai sau vesela pentru regi.   De multe ori ajungeau impreuna cu aceste portelanuri si picturi, care la inceput au fost considerate bizare, dar care in timp au devenit aproape o moda si un stil replicat si de occidentali.

Din nefericire, de multe ori occidentalii nu putea distinge intre arta japoneza (pana la urma derivata din cea chineza) si arta originala chineza socotindu-le “la gramada” drept “chinezesti.” Sper ca cititorul, cand vom ajunge la arta japoneza, va reusi sa distinga intre cele doua.

Pictura in dinastia Ming – 1 /2

Perioada Ming se caracterizeaza in special prin formarea primelor scoli de pictura ale clasicismului chinez. Am amintit acum cateva zile de “Scoala Wu”, cu exponentul principal  al acestei scoli- maestrul Shen Zhou (cunoscut si ca Qinan).

Shen Zhou dezvolta o tehnica si o abordare care va fi cunoscuta ca metoda “literaţi” (wenrenhua),  care se dorea mai mult decat o simpla pictura a unui peisaj sau o tema asemanatoare, ci sentimentele pe care acest peisaj sau o tema le puteau starni pictorului si privitorului. Tot din  acesti literaţi  (wenrenhua),  numiti impreuna cei “patru maestrii Ming”, se numara inca trei mari pictori ai perioadei –  Tang Yin (470-1523; Tangbohu)  , Wen Zhengming (470–1559), si Qiu Ying (1494-1552).

O alta scoala proeminenta a acestei perioade a fost “Scoala Zhe”, cu exponentul principal  al acestei scoli – maestrul Dai Jin (1388-1462; cunoscut si ca Wenjin), care in timpul Imparatului Xuande a devenit pictorul curtii si admiratul nobilimii. Prada a invidiei colegilor, paraseste curtea si se dedica artei sale pana la sfarsitul vietii.

Interesant de mentionat ca o mare parte a acestor picturi au fost copiate pe portelan, creand marile capodopere pe care le cunoastem si vizionam si in muzeele europene. Desenul nu era “copyright”, dar intotdeauna purta sigiliul mestrului respectiv. Singurul lucru care trebuia respectat l-au reprezentat textele (de multe ori versuri) inscrise pe desen sau pictura. Filozofia a fost simpla – arta poate fi multiplicata, nu si gandurile autorului legate de pictura lui. Inca o postare Ming, maine.

Bibliografia:

China Culture – Master of Xie Yi Paintings: Xu Wei. Ministry of Culture, P.R.China. 2004
Bai, Shouyi. An Outline History of China (Revised ed.), Beijing: Foreign Languages Press. 2002.
Emmanuelle Lesbre, Jianlong Liu: La Peinture Chinoise. Hazan, Paris, 2005.
Theophyle. O Istorie a Scrisului / 5 – Materiale-2
Theophyle. Limba Chineză / 3 – Scrisul (1)
Theophyle. Tao; Confucius si Confucianismul; Budismul Chinez