Etichete

, ,

La inceputul anului 1910, impreuna cu Larionov, Goncearova și Kandinsky se alatura gruparii avangardiste „Bubnovîi Valet” („Valetul de Caro„), iar orientarea lui artistică este in plina cautare tematica si tehnica. Alături de tablouri influențate de pictorii francezi contemporani, realizează și compoziții de artă primitivă, caracterizate de simplitate și realism naiv, cu tematică inspirată de viața satului rus (Țărancă cu un copil și cobiliță, 1912).

În 1912, împreună cu Larionov și Goncearova, Malevici părăsește gruparea „Valetul de Caro”; în martie, participă cu toții la celebra expoziție intitulată „Oslinîi Chvost” („Coada de măgar„), unde Malevici își prezintă lucrările sale „cubofuturiste„. Influențat de Fernand Léger, își reduce personajele la forme obloconice și cilindrice sau execută colaje cubiste după modelul oferit de lucrările lui Pablo Picasso și Georges Braque. Malevici elimină perspectiva, așterne suprafețe colorate una peste alta, adună pe pânză materiale diferite, cel mai adesea lipind decupaje de hârtie.

În „Compoziție cu Mona Lisa” face legătura dintre tablou și cuvânt, introducând în compoziție două cuvinte rusești, pictate cu litere mari, care înseamnă „eclipsă parțială”. În felul acesta ne dă de înțeles că pictura nu este numai o reprezentare a lumii, cunoscută prin intermediul simțurilor. O semnificație ironică o are reproducerea după capodopera lui Leonardo da Vinci, lipită deasupra unui decupaj de ziar cu înscrisul: „locuință de vânzare”.

În anul 1915, Malevici îi scrie unui prieten: „Constatând faptul că cubofuturismul și-a îndeplinit scopul, trec la suprematism, la un nou realism în pictură, la o artă fără subiect„. Și astfel, după perioadele futuristă, cubistă și cubofuturistă, Malevici se orientează spre o artă complet eliberată de balastul materiei, ființe și lucruri, grevată doar pe sentimente și emoții. El proclamă „supremația creației pure în artele plastice” și de aici se trage numele noului curent.

Creația lui Malevici trezește interesul sincer al multor artiști, însă criticii și publicul îl privesc cu dispret. În 1917 izbucnește Revoluția din Octombrie pe care artistul o întâmpină cu entuziasm. Aderă plin de zel la „Gruparea Artiștilor de Stânga” și participă la activitățile din „Atelierele Artistice Libere„, unde se proiectează modele pentru industria textilă și vase de porțelan cu motive suprematiste. În ianuarie 1919, adresează în presă o chemare de „adunare a muncitorilor la studierea noii simetrii a compoziției și luminii”. În vara anului 1919, Malevici primește din partea lui Marc Chagall propunerea de a primi în „Școala populară de Artă” din Vitebsk, înființată de el, un atelier de arhitectură și arte grafice, unde Malevici rămâne până în anul 1923. El formează aici gruparea UNOVIS (prescurtare a expresiei ruse: Utverditeli Novogo Iskusstva = „Campionii artei noi„), care avea ca scop promovarea unei viziuni suprematiste în artă și în viața de toate zilele și ține un ciclu de prelegeri pe tema artei avangardiste, își scoate elevii pe stradă, lucrează împreună la o operă colectivă inspirată de suprematism și pictează zidurile în alb, după care, pe acest fundal așează cercuri verzi, pătrate portocalii și dreptunghiuri albastre.

După moartea lui Lenin (1924), Stalin înnăsprește regimul. Mijloacele de transmitere a informației devin un instrument al luptei ideologice. Artiștii nu sunt într-o situație mai bună, se interzic orice dezbateri publice, arta abstractă și avangardistă este cenzurată, activitatea artistică trebuie să servească îndoctrinării.

La începutul anului 1926, Malevici intenționează să facă o călătorie în Franța, primește permisiunea de a pleca în străinătate abia peste un an, însă numai în Polonia și Germania. Între 8 și 28 martie 1927 participă la Expoziția Internațională de Arhitectură din Varșovia, începând cu 1 aprilie se află la Berlin, unde expune la „Grosse Berliner Kunstaustellung” , cunoaște pe Jean Arp, Kurt Schwitters și vizitează Bauhaus-ul. Pe 5 iunie însă revine la Leningrad, după ce primise din Rusia o scrisoare care îl determină să se întoarcă imediat. Conținutul scrisorii nu-i este nimănui cunoscut, se știe doar că această chemare bruscă în țară l-a neliniștit pe artist. Niciodată nu va mai călători în străinătate.

În această atmosferă totalitară, entuziasmul lui Malevici suferă o cruntă dezamăgire. Primește funcția de profesor la Institutul de Stat pentru Istoria Artei, dar autoritățile continuă să-l suspecteze și este supravegheat cu regularitate. Chiar dacă galeria Tretiacov organizează în anul 1929 o retrospectivă a creației artistului, totuși rămâne permanent sub observație, iar cenzura îi respinge din ce în ce mai des articolele. În anul 1930 ajunge chiar pentru scurtă vreme în închisoare și este concediat de la Casa Artei din Leningrad. Sub presiunea doctrinei oficiale, Malevici revine la arta figurativă, se străduiește, totuși, prin intermediul ei să dea glas convingerilor sale fundamentale.

Tabloul intitulat în mod semnificativ „O presimțire rea” respiră o neliniște profundă, personajul unui țăran îmbrăcat în tradițională rubașcă rusească are o înfățișare rigidă, ca o păpușă așezată într-un peisaj plat. Chipul lui, redus la un simplu oval, este lipsit de ochi. La fel de oarbă este și casa care nu are nici măcar o singură fereastră. Artistul nu pictează chipuri deoarece nu reușește să prezinte viitorul omului, nici măcar nu îndrăznește să și-l imagineze, mai ales când este vorba de un țăran amenințat de deportare sau moarte.

În anii 1910-1911 realizase un ciclu de tablouri legate de viața satului, acum, la sfârșitul anilor douăzeci, tratează tema în mod diferit. Personajele, exprimate cu ajutorul unor forme simplificate și colorate, pe fundalul unor dungi de culori diferite, reprezentând câmpurile, luncile, cerul și drumul, sunt impersonale. În autoportretul pictat în 1933, la vârsta de cincizeci și cinci de ani, artistul apare într-o atitudine hieratică atemporală; unghiul format de degetele mâinii drepte sugerează două laturi ale unui pătrat. (vezi in autortretul de la inceputul articolui)

Pictorul moare, bolnav de cancer  la 15 mai 1935. Și-a dorit ca înmormântarea să reprezinte ultima demonstrație a căutărilor artistice care l-au animat. Conform dorinței sale, este îngropat în haine de culoare negru-alb-roșu, într-un sicriu proiectat chiar de el, împodobit cu un pătrat negru pe fundal alb. Ignorată cu știință de oficialitățile sovietice timp de decenii, reabilitarea avangardei artistice ruse, și cu ea a lui Malevici, are loc abia o dată cu Perestroika. În 1988, opere ale lui Malevici sunt expuse într-o mare expoziție retrospectivă din Sankt Petersburg. Malevici a fost fara indoiala un mare pictor si un gigant al avangardei ruse.

Bibliografie, note si citate:

Camilla Gray. The Russian Experiment in Art. Hudson 1976
Gilles Néret. Kazimir Malévitch et le Suprématisme. Paris 2003
Andrei Nakov. Kasimir Malevich, Catalogue raisonné, Paris, Adam Biro, 2002
Drutt, Matthew. Malevich, Kazimir, Kazimir Malevich: suprematism, Guggenheim Museum, 2003
Wikicommon (Ro, En, Fr)