Etichete

, , , ,

Zinaida Serebriakova este cea mai importanta pictorita pe care a avut-o Rusia in toata istoria sa artistica. Poate chiar una dintre cele mai importante pictorite din istoria artei universale. Zinaida Evghenievna Serebriakova (nume de fată: Lanceray), s-a născut in anul 1884 lângă Harkov ( Ucraina) într-una dintre cele mai rafinate,  cultivate si bogate familii ale intelighentiei  Rusiei Imperiale, familia Benois.

Bunicul său, Nicholas Benois, a fost celebrul arhitect, președintele Societății Arhitecților și membru al Academiei de Științe Ruse. Unchiul său, Alexandre Benois, a fost celebrul pictor, fondatorul grupului de artă Mir iskusstva (Lumea Artei). Tatăl său, Evgheni Nikolaievici Lanceray, a fost cunoscutul sculptor, iar mama sa a fost foarte talentată la desen. Fratele său, Nikolai Evghenievici Lanceray, a fost un arhitect talentat, iar celălalt frate, Evgheni Evghenievici Lanceray, a ocupat un loc important în arta rusă și, mai apoi, sovietică ca maestru al graficii și al picturii monumentelor. Actorul și scriitorul Peter Ustinov a fost, de asemenea, rudă de-a sa.

În anul 1900 a absolvit școala de fete și a intrat la școla de arte fundată de prințesa M. K. Tenișeva. A studiat cu Ilia Repin în 1901 și cu Braz – artist în portrete – între 1903 și 1905. Între anii 1902 și 1903 călătorește și studiază în Italia și între anii 1905 și 1906 studiază la Académie de la Grande Chaumière în Paris. În anul 1905 se căsătorește cu vărul său primar, Boris Serebriakov, fiul sorei tatălui său.

Printre primele sale lucrări se numără Țărăncuța (1906) și Înflorirea orhideei (1908), lucrări care vorbesc de la sine despre dorința sa de a picta frumusețea peisajelor și a oamenilor Rusiei.

Recunoașterea sa ca pictor vine o dată cu lucrarea Autoportret. La masa de machiaj, în anul 1909, expus într-o expoziție a Uniunii Artiștilor Ruși în anul 1910. Autoportretul a fost urmat de Fete îmbăindu-se (1911) și portretul mamei sale, Ecaterina Lanceray, în 1912. S-a alăturat grupării Mir iskusstva în anul 1911, dar a stat departe de membrii grupării, preferând să imortalizeze teme populare și natura. Între 1914 și 1917, Zinaida Serebriakova produce o serie de picturi cu teme din viața rurală a Rusiei.

La începutul Revoluției din Octombrie în anul 1917, Serebriakova era la moșia familiei sale, iar viața ei s-a schimbat radical. Soțul său a murit de tifos într-o închisoare bolșevică, în anul 1919. Ea rămânând singură, fără nici un venit, responsabilă cu creșterea celor patru copii și îngrijirea mamei sale bolnave. Întrega moșie le-a fost confiscată, iar familia suferea de înfometare. În această perioadă își imortalizează copiii orfani în lucrarea Castelul din cărți de joc.

După Revoluție a refuzat să-și schimbe stilul către popularul futurism rusesc în acea perioadă și, de asemenea, a refuzat să realizeze portrete ale comisarilor sovietici. Dar a găsit o slujbă la Muzeul Arheologic din Harkov, unde a schițat în creion exponate. În decembrie 1920 s-a mutat în apartamentul bunicului său din Petrograd, dar după Revoluția din Octombrie, proprietarii trebuiau să împartă apartamentele cu alții; dar spre fericirea ei, a trebuit să împartă apartamentul cu alți artiști de la Tetrul de Artă din Moscova. Astfel, Serebriakova a lucrat în această perioadă concentrandu-se pe viața teatrală.

În toamna lui 1924, Serebriakova reuseste sa ajunga la Paris, primind executia unei  lucrari murale de mari dimensiuni. După finalizarea lucrării a dorit să se întoarcă în Uniunea Sovietică, la familia sa, dar accesul i-a fost interzis. Astfel, deși, a reușit în anul 1926, respectiv 1928 să-și aducă în Franța, copiii mai tineri Aleksandr și Katerina, nu a reușit să-i aducă pe Evgheni și Tatiana, rămânând despărțită de ei pentru treizeci si sase de ani.

Între 1928 și 1930 călătorește în Africa, vizitând Marocul, fiind fascinată de peisajele nord africane, a pictat Munții Atlas și femei arabe și africane în costume etnice. În anul 1947, Serebriakova obține cetățenia franceză și reușește să-și reia relațiile cu familia din Uniunea Sovietică după venirea la putere a lui Nikita Hrușciov.

În anul 1960, după 36 de ani, fiica sa Tatiana a fost lăsată să o viziteze la Paris. Tatiana lucra în acest timp ca scenarist la Teatrul de Artă din Moscova. Lucrările Serebriakovei au fost expuse în Uniunea Sovietică la Moscova, Leningrad și Kiev, în anul 1966, fiind primite cu entuziasm, ea fiind comparată cu Botticelli și Renoir. Deși a trimis peste 200 de lucrări în Uniunea Sovietică, mare parte a lucrărilor sale sunt în Franța și la ora actuală.

Zinaida Serebriakova moare la Paris în 19 septembrie 1967, la vârsta de 82 de ani.

Bibliografie, note si citate:

Yablonskaya, M.N.  Women artists of Russia’s new age, 1900-1935. Anthony Parton (ed. and trans.). New York: Rizzoli. 1990
Hilton, Alison L.. «Zinaida Serebriakova». Woman’s Art Journal (Woman’s Art, Inc. (Autumn, 1982 – Winter, 1983)
Wikicommon (Ro, En.)

Anunțuri