Etichete

, ,

Theodor Aman s-a nascut in anul 1831 la  Câmpulung-Muscel, probabil din origini armene si va deveni unul dintre cei mai importanti oameni de cultura ai Romaniei inainte de unirea sa. Aman a fost pictor și grafician, pedagog, academician, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București.

Studiază la București, la Colegiul Național Sfântul Sava. După lecții de desen cu pictorul Constantin Lecca, la Școala Centrală din Craiova si in atelierul lui Carol Wallenstein, pleacă în 1850 la Paris cu o bursa primita de la Barbu Dimitrie Știrbei.

Studiaza intre 1850-1851 cu Michel Martin Drolling si cu Francois Edouard Picot. Este influentat profund de Scoala de la Barbizon, lucru evident in peisajele, culoarea si lumina pe care le va picta toata viata.

Cu toata influenta Scolii de la Barbizon si a impresionismului, putem distinge rigoarea academistă neoclasica, in special in simbolurile evocărilor istorice. Noutatea tablourilor sale ține de  preocupările sociale și politice din perioada fondării statului național român.

Nu lipsesc însă și unele încercări de luminare a paletei, de surprindere a instantaneului, si al experiențelor unor artiști francezi care pictau în aer liber, la Barbizon, în împrejurimile Parisului, unde în deceniile șapte și opt ale secolului XIX, se pun bazele impresionismului. Începe să picteze încă de pe atunci o serie de compoziții istorice, unul din genurile sale preferate, în care va excela.

Numele său a rămas în istoria artei românești nu doar prin valoarea operelor semnate, ci și prin contribuția avută la întemeierea primelor școli de Arte frumoase, la București și Iași (1864). Moare la varsta de 60 de ani in Bucuresti, dupa o scurta, dar dezastruoasa pneumonie.