Etichete

, , ,

Victor Brauner s-a nascut in 1903 la Piatra Neamt, fiul unui fabricant de cherestea și frate al folcloristului Harry Brauner, respectiv cumnat (mai târziu) al folcloristei și artistei plastice Lena Constante. Brauner urmează școala primară la Viena, unde familia se stabilește pentru câțiva ani. După revenirea familiei sale în țară, în 1914, Victor își continuă studiile la Școala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia. Frecventează Școala de Arte Frumoase din București (1919 – 1921) și Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu.

Vizitează orașele Fălticeni și Balcic și începe să picteze peisaje in stil Cezanne. Conform mărturisirii sale, trece prin toate fazele: „dadaiste, abstracționiste, expresioniste”. În 1924, la 26 septembrie, are loc prima sa expoziție personală, la București, la „Galeriile Mozart”. În această perioadă îl întâlnește pe poetul Ilarie Voronca, cu care va înființa revista 75 HP, în care Victor Brauner publică manifestul „Pictopoezia” și un articol „Supra-raționalismul„.

În 1925 ajunge la Paris, se întoarce la București în 1927. În perioada 1928 – 1931 colaborează la revista „Unu”, revistă de avangardă, cu concepții dadaiste și suprarealiste, în care publică reproduceri după majoritatea tablourilor și desenelor sale, făcute de Victor Brauner prietenilor săi, poeți și scriitori.

În 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlnește pe Brâncuși, care-l inițiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrietenește cu poetul Benjamin Fondane și îl întâlnește pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiștilor. Locuiește pe strada Moulin Vert, în același imobil cu Giacometti și Tanguy. În acest an pictează „Autoportretul cu ochiul scos”, temă premonitorie. Victor Brauner participă la toate expozițiile suprarealiste.

În 1938, la 28 august, pierde ochiul stâng într-o dispută violentă care a avut loc între Dominquez și Esteban Frances. Victor Brauner, încercând să îl apere pe Esteban, a fost lovit cu un pahar aruncat de Dominquez: premoniția s-a adeverit. Episodul îl inspiră pe scriitorul argentinian Ernesto Sabato, care îl folosește în romanul său „Despre eroi și morminte„. În același an o întâlnește pe Jaqueline Abraham care-i va deveni soție. Crează o serie de picturi numite „lycantrope” sau uneori „chimere”.

În 1940, părăsește Parisul însoțit de Pierre Malbille. Locuiește câtva timp la Perpignan, la Robert Rius, apoi la Cant-Blage (în Pirineii Orientali) și la Saint-Felin d’Amont, unde are domiciliu obligatoriu, dar păstrează legăturile cu suprarealiștii refugiați la Marsilia. În 1941 obține permisiunea de a locui în Marsilia. Grav bolnav, este internat în clinica „Paradis”.

După război, ia parte la bienala din Veneția; călătorește în Italia. În 1959 se instalează în atelierul din strada Lepic. În 1961 călătorește în Italia. Se instalează la Varangéville, unde lucrează în cea mai mare parte a timpului.

În 1965, crează un ansamblu de tablouri-obiecte pline de inventivitate și vioiciune, regrupate sub titlurile „Mythologie” și „Fêtes des mythes„. Mitologia lumii moderne, unde omul este infățișat cu umor, tandrețe și pesimism totodată, înstrăinat de noile sale „mame” care sunt „L’automoma” și „L’aeroplapa”. Critica acceptarea acestei lumi, altă dată „atât de înspăimântătoare” și în care „realitatea devenea un lucru teribil de vătămător”, dar pe care viața a făcut-o mai acceptabilă. Nu se va nega că aceste tablouri, pictate la Varangéville, în 1964 la Athanor, unde Victor Brauner s-a retras, sunt viziunile pline de umor și de fantezie ale lumii viitorului. În această Mitologie se află și ultimul tablou prevestitor „La fin et le debut” (realizat în 1965), care amintește că „dacă viața pictorului s-a sfârșit, opera lui însă începe să trăiască” (Dominique Bozo, în „La petit journal des grandes Expositions” – „Victor Brauner” – au Musée National de l’Art moderne – Paris du 2 juin au 28 septembre 1977″).

În 1966 este ales pentru a reprezenta Franța la Bienala din Veneția, unde o sală întreagă îi este consacrată. La 12 martie 1966, Victor Brauner moare la Paris, în urma unei boli îndelungate. Mormântul său, aflat în cimitirul Montmartre, are ca epitaf o frază extrasă din Carnetele sale: „Peindre, c’est la vie, la vraie vie, ma vie” (A picta este viața, adevărata viață, viața mea.)

Bibliografie, note si citate:

Amelia Pavel, Victor Brauner (album), București, Editura Arc 2000, 1999
Emil Nicolae, Victor Brauner – la izvoarele operei (album monografic), Editura Hasefer, 2004
Sarane Alexandrian, Victor Brauner, Iași, Editura Junimea, 2005
Wikicommon (Ro, Fr)