Nicolae Grigorescu (1838 – 1907) poate fi socotit patriarhul picturii romanesti moderne. Grigorescu se naște în satul Pitaru (județul Dâmbovița), fiind al șaselea copil al lui Ion și Mariei Grigorescu. În 1845, când îi moare tatăl, familia se mută la București, în mahalaua Cărămidarilor (astazi, cartierul bucureștean Tineretului), în casa unei mătușe. După o ucenicie foarte timpurie (1848-1850), la pictorului ceh Anton Chladek, execută icoane pentru bisericile din Băicoi și mănăstirea Căldărușani. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira (județul Prahova), apoi, până în anul 1861, biserica mănăstirii Agapia.

In anul 1860, la intervenția lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază talentul innascut, primește o bursă  de calificare pentru a studia la Paris. In toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris, unde intră la Școala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Grigorescu   îsi incepe  formația artistică, investind eforturi enorme pentru a studia desenul și compoziția.

Atras de concepțiile artistice ale Școlii de la Barbizon, se stabilește în această localitate, desăvârșindu-și educația profesională cu ajutorul experienței unor artiști ca Millet, Corot, Gustave Courbet și Théodore Rousseau. Influențat de acest mediu artistic, Grigorescu devine un extrem de talentat si apreciat peisajist.

În cadrul „Expoziției Universale” de la Paris (1867), participă cu șapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul “Tânără țigancă”, revine de câteva ori în țară și, începând din 1870, participă la Expozițiile artiștilor în viață și la cele organizate de „Societatea Amicilor Bellelor-Arte„. În anii 1873-1874 face călătorii de studii în Italia (Roma, Napoli, Pompei), Grecia și la Viena.

În 1877 este convocat să însoțească armata română în calitate de „pictor de front„, realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, ce vor sta la baza unor compoziții.

Din 1879 până în 1890, lucrează îndeosebi în Franța, fie în Bretania, la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, deschide mai multe expoziții personale la Ateneul Român, între anii 1891 și 1904. Din 1890 se stabilește la Câmpina și se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârșită variație a motivului, pictează potrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară și numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române.

Nicolae Grigorescu se stinge din viață la 21 iulie 1907, la Câmpina, inainte de a termina ultima sa lucrare  “Întoarcerea de la bâlci”.

Bibliografie, note si citate:

George Oprescu și Remus Niculescu: Nicolae Grigorescu, anii de ucenicie. București, 1956
George Oprescu: Nicolae Grigorescu, 2 vol. București, 1961-1962
Catalina Macovei, Nicolae Grigorescu, éd. Parkstone, 1999.
Collectif, Nicolae Grigorescu (1838-1907). Itinéraires d’un peintre roumain de l’école de Barbizon à l’Impressionnisme, Éditions Somogy, 2006.
Wikicommons (Ro, Fr)