Etichete

, , ,

Jean-Louis-André-Theodore Gericault s-a născut la Rouen, în 1791. Tatăl său era moșier și comerciant de tutun. În anul 1796, familia Géricault se mută la Paris. Theodore începe să frecventeze cursurile prestigiosului liceu parizian Licée Royal (Louis-le-Grand). Are două pasiuni: desenul și caii. Vrea să devină pictor. Atracția pe care o nutrește pentru cai îl face să intre în atelierul pictorului Carle Vernet, care se bucura de faima de mare specialist în pictura de cai. Géricault nu va sta mult în atelierul lui Vernet.

Din anul 1810 se hotărăște să ia lecții de la Pierre-Narcisse Guérin, elev al lui Louis David. În atelierul lui Guerin, Gericault îl va întâlni pe Delacroix. Școala clasică a lui David îi este totuși străină temperamentului său. Géricault respinge culoarea fără viață, desenul minuțios, precum și imobilitatea rece – caracteristice lui Guerin, preferând spontaneitatea și pictura după modele vii.

Prima sa operă importantă este Ofițer de vânători din garda imperială (1812), imagine a victoriilor pe câmpurile de bătălie în timpul imperiului, tablou expus la Salonul din Paris în același an. Debutantul a fost aclamat ca un maestru, repurtează un succes de prestigiu – la vârsta de douăzeci și unu de ani – și primește medalia de aur. Tabloul reprezintă un ofițer al Gărzii lui Napoleon călare pe un cal ridicat în două picioare. Ofițerul se întoarce în șa pentru a da cu sabia semnalul de atac.  In lucrarea respectiva, Gericault renunță la estetica panoramei, prezentand doar un fragment dintr-o scenă de luptă și nu întregul câmp de bătălie, așa cum se obișnuia în acea vreme. Viziunea  detaliului îi va aduce un mare succes.

După abdicarea lui Napoleon, Géricault se înrolează printre muschetarii regelui Ludovic al XVIII-lea. Acest episod, în special retragerea din Paris în fața armatei lui Napoleon revenit de pe Elba, este descris în romanul lui Louis Aragon, „Săptămâna Sfântă” (1958).

În anul 1816, după ce a pierdut un concurs pentru „Premiul Romei„, Géricault – unic moștenitor al averii mamei sale – se hotărăște să plece în Italia pe proprie cheltuială. În drum, se oprește pentru pentru o lună la Florența, unde admiră colecțiile din Gallerie degli Uffizi, precum și monumentele funerare ale familiei de Medici executate de Michelangelo. În bisericile din Roma este impresionat de Caravaggio și de frescele lui Michelangelo din Capela Sixtină. Îl studiază pe Rafael și admiră desenele lui Jean Auguste Ingres, pe care le vede tot  la Roma.

In toamna anului 1817, se intoarce din nou la Paris. Timp de aproape nouă luni muncește fără odihnă la compoziția Pluta Meduzei. În iulie 1816, fregata marinei regale „Meduza” se lovise de o stâncă în apropierea coastei de apus a Africii. Căpitanul neexperimentat, împreună cu ofițerii și funcționarii superiori care se aflau pe navă iau în posesie cele șase bărci de salvare, abandonând naufragiații în ciuda codului de onoare al marinei. Pluta Meduzei este, mai presus de orice, o revoluție în pictură, iar în istorie intră valoarea artistică a tabloului și nu interpretările politice. Scena prezentată atât de realist a fost subordonată regulilor riguroase ale compoziției clasice.

În anul 1820, Géricault pleacă în Anglia împreună cu prietenul său, litograful Charlet. Pluta Meduzei urmează să fie expusă la Egiptian Hall din Londra. Prezentarea are un succes răsunător la critică și public. Géricault se familiarizează cu tânăra pictură engleză, entuziasmul său este stârnit de lucrările lui John Constable și William Turner. În decembrie 1821, pictorul se întoarce la Paris.

În primăvara anului 1822, cade de câteva ori de pe cal, ceea ce duce la ruinarea sănătății. Operațiile numeroase nu-l salvează de la sfârșitul tragic. Medicina timpului nu este în stare să facă față suferinței sale: leziunea traumatică a coloanei vertebrale. Este condamnat la imobilitate deplină. În ciuda suferințelor, reușește să picteze vestitele portrete ale „monomanilor„, realizează câteva gravuri, litografii și tablouri reprezentând cai de curse. Théodore Géricault moare la 26 ianuarie 1824, în vârstă de numai treizecisitrei de ani.

Les monomanes

În anul 1822, Géricault primește o propunere ciudată din partea doctorului Étienne-Jean Georget, medic specialist în boli mintale. Printre altele, el a elaborat o teorie a „monomaniei”, pe care a definit-o ca „nebunie parțială bazată pe o singură obsesie”.

În cartea pe care o pregătea, medicul descrie diferite tipuri de monomanie pentru care are nevoie de ilustrații corespunzătoare. Géricault pictează portretele mai multor bolnavi internați în spitalul Salpêtrière: un monoman pedofil, o bolnavă cu mania obsesivă a jocurilor de noroc, o bolnavă care personifică invidia etc. Numai o parte din aceste tablouri s-au păstrat până în prezent. Aceste chipuri se caracterizează prin îmbinarea încărcăturii emoționale intense cu forța de expresie concentrată.

Bibliografie note si citate:

Ciofalo, John J. „The Raft:  The Tragic Life of Théodore Géricault.” 2009
Eitner, Lorenz. „Introduction„, Theodore Gericault. Salander-O’Reilly, 1987
Wheelock Whitney. Gericault in Italy. Yale University Press. New Haven/London. 1997
Encyclopedia Britannica si Wikicommons (Ro, Eng, fr)