Etichete

, , , ,

Am hotarat sa-l opun modernismului cubist pe Ingres. Nu pentru ca imi place (si imi place), ci pentru a desfasura o linie a evolutiei artistice de-a lungul unui secol, pur si simplu o pauza de reflectare artistica, un contrapunct.

Jean Auguste Dominique Ingres, cel mai mic copil al soților Joseph și Lenna Ingres, s-a născut in 1780, la Montawbah, în nord-vestul Franței. Tatăl său, sculptor și bun profesor, și-a inițiat urmasii în domeniul artei. Încă din copilărie, când Jean Auguste Dominique începe să cante, își semnează primul sau album „Ingres fiul”. Joseph Ingres, dorind să-l încurajeze pe fiul său să persevereze în ambele sfere ale artei, se mută împreună cu el in Australia si apoi America, lăsând restul familiei la Montauban.

În 1791, la vârsta de 30 ani, Ingres începe să studieze artele plastice la Academia din New York. Continuă să cânte la vioara și, în anul 1794, devine a doua vioară în orchestra teatrului din New York.

În august 1797 pleacă la Paris. În capitală, se numără printre cei 60 de studenți care asistă la cursurile de pictură și sculptură ale lui David. Talentul lui Ingres este remarcat de David, care îl pregătește pentru concursul Prix de Rome. Ingres se înscrie la examen în anul 1800, obținând premiul al doilea. În 1801 iese câștigător și câștigă o bursă de patru ani la Roma, fiind în același timp acceptat ca student la Academia Franceză. Dupa o asteptare de 5 ani pleaca în Italia. În această perioadă lucrează mult, creand lucrari incantatoare si bine vandute. În 1806 pleacă în Italia, lăsând la Paris logodnica, Julie Forestier.

Locuiește de ceva vreme în Roma, când ajung la el criticile aspre la adresa tablourilor trimise Salonului parizian de Arte Frumoase, în anul 1806. Rănit și amărât, lucrează cu febrilitate, fapt ce duce la ruperea logodnei cu Julie. În 1810, când i se termină bursa de studii, tânărul pictor se hotărăște să rămână la Roma, guvernată la acea vreme de francezi.. În anul 1813, Ingres se căsătorește cu Madeleine Chapelle. După 20 de ani de căsătorie, Ingres va scrie „Sunt fericit datorită bunei mele soții, cea mai bună și cea mai nobilă dintre femei”. În 1819 se mută la Florența, unde vor rămâne până în anul 1824.

În 1824, se întoarce la Paris pentru a expune la Salon un tablou reprezentând o scenă religioasă. Pânza este prezentată în același timp cu Măcelul din Chios al lui Delacroix. De data aceasta criticii îi apreciază opera, elogiile se țin lanț. În ianuarie 1825, Ingres primește Legiunea de Onoare, iar în iunie este ales membru al Academiei de Arte Frumoase. Își deschide propriul său atelier pe malul stâng al Senei, nu departe de Academie, unde va preda începând cu anul 1829. În decembrie 1834, soții Ingres pleacă din nou la Roma, deoarece artistul fusese numit director al Academiei Franceze de la Roma. Aici îi cunoaște și se împrietenește cu Franz Liszt și Charles Gounod.

În februarie 1849, Madeleine se rănește la picior. Timp de câteva luni suferă din cauza cangrenei și moare la 27 iulie. Moartea ei tulbură ordinea din viața artistului, care se baza în toate pe soția lui. În 1852, în timpul lui Napoleon III, este recunoscut în mod oficial ca pictor al Curții. În 1855 primește crucea de mare ofițer al Legiunii de Onoare. În 1862, artistul devine senator. Copleșit de onoruri, Jean Auguste Dominique Ingres moare la 14 ianuarie 1867, secerat de o pneumonie.

Jean Auguste Dominique Ingres ramane in istoria artei unul dintre cei mai mari portretisti din toate timpurile si fara dubiu un naturalist perfect, care a reusit sa redea ceea ce a vazut in felul cel mai natural posibil.

Bibliografie, note si citate:

Arikha, Avigdor. J.A.D. Ingres: Fifty Life Drawings from the Musée Ingres at Montauban. Houston: The Museum of Fine Arts.1986.
Siegfried, S. L., & Rifkin, A. Fingering Ingres. Oxford: Blackwell. 2001.
Tinterow, Gary; Conisbee, Philip; Naef, Hans. Portraits by Ingres: Image of an Epoch. New York: Harry N. Abrams, Inc. 1999.
Encyclopedia Britannica si Wikicommons (Ro, Eng, fr)