Etichete

, , ,

În 1884 isi incepe marea aventura, își lasă soția și copiii la familia acesteia din Danemarca, vinde numeroase piese din colecția proprie pentru a se întreține si o vreme câștigă bani din lipirea de afișe. Vara anului 1886 o petrece în Bretania (regiune din nordul Frantei), la Pont-Aven. In primăvara anului 1887 lucreaza ca matroz pe un vas cu destinatia Panama. Lucrează câteva săptămâni la construcția canalului, se îmbolnăvește însă de malarie și se întoarce în Franța, din nou la Pont-Aven.

Împreună cu pictorul Émile Bernard, elaborează regulile sintetismului, care se bazează pe planuri de culori de aceeași nuanță, reliefate prin contururi ferme. Compoziția „Viziune după predică„, cunoscută și ca „Lupta lui Iacob cu îngerul”, marchează debutul acestui nou stil, caracterizat prin petele decorative de culoare pură, prezența marcată a liniilor de culoare închisă, motive simplificate, tratarea anti-naturalistă a spațiului și renunțarea la perspectiva tradițională. Prin așezarea surprinzătoare a motivelor, artistul leagă două planuri ale realității: femeile bretone și viziunea lor.

În anul 1888, galeria pariziană „Boussod et Valadon” îi organizează prima expoziție personală. Noua generație vede în Gauguin maestrul simbolismului. Gauguin visează la un atelier la tropice si pleaca spre Tahiti, considerat de el drept un paradis lumesc. În primăvara anului 1891 se îmbarcă pe un vas spre Oceanul Pacific și la 8 iunie sosește la Papeete. Se stabilește la Mataiea și începe să picteze, folosind ca modele femei indigene, cu care are și legături amoroase.

După un intermezzo parizian și câteva luni în Belgia, Gauguin se întoarce în Tahiti. La 28 iunie 1895 părăsește din nou Franța, unde nu se va mai întoarce niciodată. De data aceasta se stabilește într-o localitate pe malul mării și artistul se apucă de o muncă gigantică. Anul 1897 este data de naștere a câtorva capodopere, printre care și tabloul „De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?„, care va fi expus un an mai târziu la galeria „Vollard” din Paris, devenind evenimentul major al sezonului.

În septembrie 1899 se mută în arhipelagul insulelor Marchize, la Atuona, pe insula Hiva-Oa. Aici își construiește celebra „Casă a plăcerilor„. Amatorul de artă care a comandat „Calul alb” a refuzat până la urmă tabloul finisat, întrucât calul a devenit… verde! La care pictorul a răspuns că imbecilii lipsiți de imaginație i-au reproșat absolut gratuit lui Delacroix faptul că pe pânza tabloului intitulat „La Justice de Trajan” a pictat calul în roz. Tabloul este expus în 1906 la Salonul de Toamnă din Paris, stârnind un ecou puternic în cercul tinerilor expresioniști. Paul Gauguin moare la 8 mai 1903 în Atuona, anul în care galeria „Vollard” organizează o expoziție cu 50 de picturi și 20 de desene și când Salonul de Toamnă dedică o întreagă sală lucrărilor sale. Mare artist, ciudat destin!

Bibliografie, note si citate:

John Rewald Studies in Post-Impressionism, published by  Abrams 1986
John Rewald, History of Impressionism, 1946
Sweetman, David. Paul Gauguin, A life. New York: Simon & Schuster, 1995.
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.):