Etichete

, , , ,

Georges Seurat a fost unul dintre cei mai talentati pictori post-impresionisti. Scurta lui viata l-a transformat intr-un necunoscut pentru o majoritate a iubitorilor de arta contemporani, desi el a fost la inaltimea contemporanilor lui – Camille Pissarro, Vincent van Gogh și mai târziu Henri Matisse. Georges Seurat s-a născut la Paris in 1859, fiul unui grefier pensionar si va deceda la numai 31 de ani din cauza unei molime de difterie care a lovit Parisul in 1891.

La vârsta de 17 ani, Seurat se înscrie la Școala de sculptură și pictură, iar în 1878 își începe studiile la Académie des Beaux-Arts din Paris. În perioada studiilor, petrece mult timp în biblioteci și muzee. Studiază temeinic operele vechilor maeștri. În 1879, la a patra expoziție a impresioniștilor, Seurat – după cum spunea unul din prietenii săi – a suferit „un șoc profund și neașteptat”. Se îndepărtează de pictura academică, închiriază un atelier si incepe sa picteze.

Autodidact, este influentat profund de lucrarea chimistului Eugène Chevreul cu titlul „Legea contrastului simultan al culorilor„. Isi construiește propria teorie despre „contopirea optică a culorilor”, care va sta la baza celor mai importante inovații plastice ale sale. În 1883, începe să lucreze la prima sa operă importantă, pictura „La scăldat, Asnières„. Tabloul nu este acceptat de comitetul de selecție al Salonului oficial din 1884, de aceea Seurat îl expune la „Expoziția Pictorilor Independenți”, trezind interesul câtorva critici și admirația lui Paul Signac. Seurat dorește aici să facă legătura dintre descoperirile predecesorilor săi cu o pictură, ale cărei tradiții sunt deja altele, străine întru totul de impresioniști. El se referă la frescele vaste renascentiste, cum sunt picturile lui Piero della Francesca, ceea ce îl obligă – după studii făcute în aer liber – să realizeze forma finală în atelier.

În 1885, Seurat își petrece vara într-un mic port, la Grandcamp și începe să experimenteze o nouă tehnică, pe care o numește divizionism, a cărei esență constă în a picta pete de culoare regulate, din ce în ce mai mici, până la un punct realizat cu vârful pensulei. Toamna, se întâlnește cu Pissarro, care își însusește imediat această tehnică. Apoi, în mai-iunie 1886, Seurat își prezintă tabloul intitulat „O duminică de vară pe insula Grande Jatte” la a opta și ultima expoziție a impresioniștilor, într-o sală separată, alături de creațiile lui Pissarro și Paul Signac. Criticii s-au năpustit asupra acestui tablou, fiind șocați de mulțimea și roirea micilor pete colorate. Au vrut să discrediteze stilul lui Seurat, numindu-l pointillism (fr.: point = punct), dar – și de data asta – „porecla s-a transformat în renume”. La puțin timp după aceasta, tabloul este prezentat la a doua expoziție a „Societății Artiștilor Independenți”, precum și la Bruxelles, în 1887.

Prin noile lui tehnici, Seurat devine indirect fondatorul de facto al Neoimpresionismului. În jurul lui Seurat se grupează pictori care gândesc asemenea lui: Paul Signac, Camille Pissarro, Maximilian Luce.

În 1885, Seurat o cunoaște pe Madeleine Knoblock, care îi va deveni model (Vezi tabloul: „Tânără pudrându-se„) și cu care își va împărți viața. Pictorul va avea un fiu cu ea, copilul se naște pe 16 februarie 1890. Relația lor o tăinuiesc în totalitate, iar prietenii află despre existența fiului lui Seurat abia după moartea pictorului.

Ultima operă a lui Seurat este „Circul” (1890-1891), expus la expoziția pictorilor independenți la data de 20 martie 1891. Legătura cu „Le chahut” este evidentă, mișcarea care însuflețește personajele pare la fel de mecanică, artiștii circului dau impresia unor marionete. Mare pictor, mare artist, a terminat o cariera stralucitoare mult prea repede si prea brusc.

Bibliografie, note si citate:

Rewald, Post-Impressionism, 3rd ed., revised, NY: Museum of Modern Art, 1978
Rewald, Studies in Post-Impressionism, NY: Harry N. Abrams, 1986
Cachin, Françoise, Seurat: Le rêve de l’art-science, Paris: Gallimard/Réunion des musées nationaux, 1991
Gage, John T., “The Technique of Seurat: A Reappraisal,” Art Bulletin 69:3 (87 September)
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)