Etichete

, ,

Edgar Degas sau mai corect Edgar Germain Hilaire de Gas s-a născut in 1834 la Paris, cel mai în vârstă dintre cei cinci copii ai unei familii instarite de mici nobili de provincie. La maturitate și-a modificat modul de scriere a numelui în Degas, pentru a se indeparta de radacinile lui de mica nobilime. Tatăl, Auguste de Gas, era bancher, iar mama, Célestine Musson, vestită pentru frumusețea ei, provenea dintr-o familie din Louisiana, fosta colonie a Frantei pe continentul American, astazi componenta a Statelor Unite.

Dupa absolvirea liceului se înscrie la facultatea de Drept, dar abandonează studiile dupa mai putin de un an și își ocupă timpul copiind tablouri ai marilor maeștri din muzeul Louvre. Se înscrie în atelierul de pictură al lui Louis Lamothe și în 1855 reușește la examenul de admitere la Școala Superioară de Arte Frumoase din Paris, dar din cauza unor abateri disciplinare  nu rămâne mult timp elev al școlii, fiind exmatriculat.

În 1856, Degas face o călătorie la Napoli, la bunicul său, Hilaire de Gas. În Roma ia parte la cursuri de pictură organizate la Vila Medici. Copiază opere ale maeștrilor italieni, frecventând muzee și biserici. Tablourile și desenele le trimite tatălui său, care crede în talentul fiului, îl felicită și-l îndeamnă sa continue.

Dupa intorcerea in Franta se întâlnește cu Édouard Manet, cu care va deveni bun prieten si cu care va picta perioade indelungate. Împreună îsi petrec vremea libera la  cafeneaua Guerbois, acolo îi intalneste pe  Claude Monet, Auguste Renoir, Alfred Sisley și Paul Cézanne. În această epocă, Degas rupe cu tematica academică a școlii de pictură tradiționale și abordează teme care pot fi considerate “impresioniste”.

După războiul franco-prusac (1870-71), Degas pleacă într-o lungă călătorie în America și vizitează familia mamei sale în New Orleans. Aceasta “perioada americana” va da nastere unor panze celebre care ilustreaza viata in sudul Statelor Unite  la sfarsitul secolului al XIX-lea. Inca doua postari despre  opera acestui talentat desenator si pictor desavarsit.

Bibliografie, note si citate:

Fiorella Minervino. Tout l’œuvre peint de Degas, Flammarion, coll. « Les Classiques de L’Art », Paris, 2008
Bade, Patrick; Degas, Edgar. Degas. London: Studio Editions. 1992
Gordon, Robert; Forge, Andrew. Degas. New York: Harry N. Abrams,1988
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)

Anunțuri