Etichete

, ,

In 1879, Renoir pleacă în Italia, unde va fi coplesit si profund influentat de marii maestri ai Renașterii italiene. Renoir începe să-și adapteze tehnica la ceea ce a admirat in Italia. Vom vedea deja jocuri de lumina si fundalul tablourilor lui vor  aminti de frescele italiene. Nudurile si fetele albe ca porțelanul trimit la arta lui Ingres („ingresque”).

Tabloul „Les grandes baigneuses” (am prezentat-o ieri), expusă în 1887, aparține acestei perioade. În 1889 se mută la Chateau des Brouillards, în Montmartre și, în 1890, se căsătorește cu Aline Charigot. Directorul ” Académie des Beaux-Arts ” îi achiziționează tabloul „Jeunes filles au piano” (prezentata tot ieri), care ajunge încă în timpul vieții artistului într-un muzeu. Pe măsura înaintării în vârstă, liniile lui Renoir devin mai blânde și artistul se îndreaptă către un stil mai armonios și mai fin („nacrée).

Cam prin 1895, Renoir se imbolnaveste de o febra reumatica, care ii va provoca in timp o usoara paralizie. Medicii îi recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 își cumpără o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieții sunt marcați de moartea rudelor apropiate, de război și de boală. Renoir continuă însă să picteze. Lucrează șezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă că nu mai poate picta tablouri mari. Se stinge din viață la 2 decembrie 1919. Maine vom avea o ultima postare dedicata lui.

Bibliografie, note si citate:

Theodore Duret. Renoir. Paris: Bernheim-Jeune, 1924.
Joseph G. Stella. The Graphic Work of Renoir: Catalogue Raisonne. London: Lund Humphries, 1975.
Peter H. Feist. Renoir, Ed. Taschen Verlag, 1993
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)