Etichete

, ,

Édouard Manet s-a născut la 23 ianuarie 1832, în Paris. Tatăl său, Auguste Manet, fost diplomat, era funcţionar important in ministerul de externe francez, iar mama, Eugenie Fournier, provenea, de asemenea, dintr-o familie de industriasi bogati. Manet îşi începe studiile în 1842, la gimnaziul Rollin. Tatăl său îl consacră carierei juridice, însă unchiul său, Edmond Fournier, îi descoperă talentul artistic şi îl convinge pe cumnatul sau (tatal micului Édouard) sa-l inscrie intr-un gimnaziu in care putea invata desenul si pictura.

În 1848 îşi încheie studiile, se gândeşte să se dedice picturii, dar îşi descoperă şi altă vocaţie: vrea să devină marinar. Nu este însă admis în „Şcoala Superioară de Marină”, de aceea, în decembrie 1848, se îmbarcă la bordul vasului „Havre et Guadeloupe„, pe post de cârmaci. Pe vasul care se îndrepta spre Rio de Janeiro desenează mult, pe membri echipajului şi peisaje marine.

Copiază tabloul lui Tiziano „Venus din Urbino„. Acum se naşte în el vestita temă a Olympiei, care va fi pictată zece ani mai târziu. Se întoarce în Franţa, trecând prin Germania şi Europa Centrală, vizitând muzeele din Praga, Viena, Dresda şi München.

În iunie 1849, după revenirea la Paris, tatăl său îi recunoaşte talentul şi îl sfătuieşte să se înscrie la „École des Beaux-Arts„. Manet însă, în locul metodelor rigide de învăţământ ale Academiei, alege şcoala lui Thomas Couture. În ciuda metodelor liberale de predare ale şcolii, Manet are deja ideile sale despre artă, se împotriveşte tiparelor obişnuite acceptate până la el, solicită modelelor sale să se îmbrace, le aşează în poziţii naturale în locul ţinutei alese şi aranjate. Îşi desăvârşeşte tehnica picturală copiind lucrările maeştrilor în muzeul Louvre.

În 1859, se prezintă pentru prima dată la „Salonul Oficial” – expoziţie organizată anual la Paris, unde tablourile sunt selecţionate de un juriu de artisti si critici consacrati – cu tabloul „Băutorul de absint„, o lucrare departe de tradiţiile epocii ca temă şi tehnică picturală. Cu excepţia lui Delacroix, care făcea parte din juriu, trezeşte sentimente ostile şi este refuzat. Doi ani mai târziu, în 1861, tabloul său „Cântăreţul spaniol” va fi selectionat. Inca doua postari despre acest mare impresionist.

Bibliografie, note si citate:

Rewald, John. The History of Impressionism, Museum of Modern Art, 1961.
Krell, Alan. Manet and the Painters of Contemporary Life, Thames and Hudson, 1996.
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)