Etichete

, ,

Prima expoziție a impresioniștilor din 1874, organizată practic de Pissarro împreună cu Monet, este atacata de majoritatea criticilor, care îi iau în derâdere pe acesti primi impresionisti.

Pissarro caută noi direcții de dezvoltare și în pânzele sale încep să apară figuri umane. Se apropie de stilul lui Degas, își perfecționează desenul, începe să lucreze cu pasteluri și se inițiază în arta gravurii. Lucrarea „Acoperișurile roșii” (pe care am prezentat-o ieri)  este expusa  la cea de-a treia expoziție, în anul 1877, fiind una dintre cele mai frumoase opere din creația lui Pissarro.

După a patra expoziție a impresioniștilor din anul 1879, operele sale se vând din ce în ce mai bine. La expoziția din anul 1882, prezintă o panoramă a stilului său nou, în cele treizeci și șase de tablouri expuse. Ca și alți pictori din această perioadă, și el va căuta să depășească formele impresionismului. Personajele – siluete umane – care până acum jucaseră un rol mai puțin important în opera sa, devin din ce în ce mai prezente.

Mjoritatea figurilor lui Camille Pissarro sunt femei, care execută diferite munci, se odihnesc sau visează cu ochii deschiși. În aceste condiții, peisajul devine numai un fundal pentru prezentarea motivului principal.

Tânăra fată cu băț , prezentata si ea ieri, este poate cea mai caracteristică pictură pentru această perioadă de creație a lui Pissarro.  Vederea din perspectivă și planul apropiat demonstrează stilul componistic observat la Degas, fața fetiței, pe care se citesc pacea și îngândurarea, sau aplecarea capului amintesc de unele personaje din picturile lui Millet sau Renoir.

Între anii 1870-1880, Pissarro lucrează de mai multe ori împreună cu Cézanne – de care l-a legat o lungă și trainică prietenie, învățând unul de la altul. Această colaborare a dat tonul unuia din cele mai importante capitole din istoria picturii secolului al XIX-lea. O postare finala despre Camille Pissarro,  maine.

Bibliografie, note si citate:

Rewald, John, The History of Impressionism, Museum of Modern Art, 1961.
Rewald, John, Camille Pissarro, Ars mundi, 1989
Britanica si Wikicommons (Eng., Fr. & Ro.)