Etichete

, ,

La 20 iunie 1819 moare soția pictorului, Josefa. Un an mai târziu, se va muta lângă Madrid, însoțit de Leocadia Weiss, devenită tovarășă de viață după moartea Josefei.

Artistul trăiește izolat de lume, stilul său devine grav, satira din tabloul “Bătrânele” (sau Hasta la Muerte, 1808-1810) capătă trăsături macabre într-un ciclu (1821-1823) de paisprezece scene înfiorătoare: „Doi bătrâni mâncând supă„, „Saturn devorându-și copiii” etc., care produc o impresie extraodinar de deprimantă.

În creația lui, drumurile artei și ale frumuseții s-au separat, temele pictate necesitau alte categorii estetice, incluzând și „urâtul”. Privirea artistului transformă oroarea realității în opere pline de dramatism și cruzime.

În anul 1823, Ferdinand al VII-lea le cere francezilor ajutor armat pentru a înnăbuși revoluția care izbucnise la Madrid. În 1824, Goya pleacă la Plombières-les-Bains, o stațiune din munții Vosgi.

După o lună în care vizitează Parisul, se stabilește la Bordeaux. Faptul că se găsea în străinătate nu îi slăbește forța de creație. Goya pictează scene de coridă, portrete („Lăptăreasa din Bordeaux”, 1827), realizează miniaturi. În primăvara anului 1825 se îmbolnăvește, trei ani mai târziu, la 16 aprilie 1828, moare la Bordeaux.

Rămășițele artistului vor reveni în Spania la sfârșitul primului război mondial.

Bibliografie, note si citate:

Cottom, Daniel. „Unhuman culture”. University of Pennsylvania, 2006.
Tomlinson, Janis. Francisco Goya y Lucientes 1746–1828′.’ Phaidon, 1999, 1994.
Gassier, Pierre. Goya: A Biographical and Critical Study. New York: Skira, 1955
Stoichita, Victor & Coderch, Anna Maria. Goya: the Last Carnival. London: Reakton books, 1999.
Britanica si Wikicommons (Eng & Ro.)