Etichete

, , ,

In 1832 călătorește în Maroc. Vizitează Andaluzia, unde studiază pictura spaniolă. Între anii 1833-1861, pictorul lucrează la decorarea bibliotecii din Palatul Bourbonilor, a galeriei Apolline din Louvre si a Salonului Păcii din primaria Parisului. Pictează și biserici pariziene: Saint-Denis du Saint-Sacrement, Saint-Sulpice. În ianuarie 1857 a fost acceptat printre membrii Academiei de Arte Frumoase.

Natura a avut pentru Delacroix o mare însemnătate; adesea își vizitează prietenii care locuiau la tara. Îndeosebi îi apreciază pe scriitoarea George Sand și pe Frederic Chopin, pe care îi vizitează la Nohant, în Franța centrală. Acolo lucrează la studii portretistice și florale. Începând cu anul 1844, Delacroix închiriază o casa în Champrosay, la sud de Paris. Acolo îl așteaptă Jenny Le Guillou, care îl va însoți pe pictor până la moarte.

Am ales trei lucrari, fiecare dintre ele putand fi considerate capodopere – “Libertatea conducând poporul”, “Moartea lui Sardanapal” si “Luptă de cai arabi”.

Libertatea conducând poporul

Acțiunea se petrece la Paris; în fundal, în partea dreaptă se vede catedrala Notre-Dame. Siluetele principale din prim-plan sunt despărțite de restul revoluționarilor printr-un nor de fum. Eugène Delacroix redă în mod realist îmbrăcămintea și personajele. Reprezentantul orășenilor este bărbatul cu joben, îmbrăcat în negru. În mulțime, în plan secund, se vede pălăria în colțuri a studentului de la Politehnică. Băiatul din dreapta femeii simbolizează copilul parizian al străzii, pe care Victor Hugo îl va imortaliza mai târziu în „Mizerabilii” (1862) sub numele de Gavroche. În partea stângă, bărbatul cu sabie și țăranul de la picioarele lui simbolizează populația Parisului. În felul acesta Delacroix creează o compoziție cu un subtext extrem de sugestiv: întregul popor se ridică împotriva despotismului.

Și totuși, realismul tuturor personajelor contrastează cu figura centrală a tabloului. Femeia care se cațără pe vârful baricadei este clasică, iar îmbrăcămintea și poziția în care pozează ne trimit la modele antice.  Femeia care întruchipează libertatea este numită de unii „precupeața”. Tabloul va fi cumpărat de Ludovic Filip, noul rege al Franței din propriile fonduri, la prețul de 3000 franci. Ulterior, tabloul va fi dăruit nou-înființatului Muzeu Luxembourg, care va expune artiști contemporani

Moartea lui Sardanapal

Ca temă a acestui tablou imens (aproximativ 4 x 5 m), pictorul a ales soarta regelui asirian Sardanapal . Punctul de inspiraţie al acestui tablou îl reprezintă operele lordului Byron (1788-1824), pe care Delacroix l-a admirat întotdeauna. Artistul a creat un Sardanapal propriu şi original, o compoziţie picturală de mare amploare. In tablou figurează 15 personaje. Figura centrală este a regelui asirian care priveşte cum sunt distruse din propriul ordin toate bunurile şi toţi supuşii lui. Locul central al compoziţiei – marginea patului regal – este gol.

De jur împrejur totul pare să fie cuprins parcă de un vârtej. Compoziţia respiră forţă şi face impresia că depăşeşte graniţele ramelor care încadrează tabloul. Acest efect este accentuat de culori explozive, precum şi de numărul mare de obiecte diverse îngrămădite în cadru. Sardanapal, plin de calm, observă masacrul ca o persoană care stăpâneşte haosul. Poate că regele îl reprezintă chiar pe artist care contemplă propria epocă furtunoasă în care trăieşte? Femeia de la picioarele lui (prosternată, moartă sau inconştientă?)

Luptă de cai arabi

 Pe baza unor notițe și a două schițe mici din carnetul său, executate în timpul luptelor de cai din Maroc în anul 1832, Eugène Delacroix pictează “Luptă de cai arabi”. Începe să lucreze la tablou după aproape 30 de ani de la călătoria efectuată în Africa de Nord, dar compoziția lui despre doi cai și trei bărbați stânjeniți nu pierde nimic din intensitatea trăirilor.  Lumina intră doar printr-o ferăstruică. Dar ce lumină! Ea se reflectă asupra punctelor centrale ale compoziției (caii și spinările bărbaților), subliniind dinamica mișcărilor.

Notițele lui Delacroix despre caii arabi :

„Ei simbolizează un caracter de excepție, plin de mândrie și energie, pe care îl pierd o dată cu schimbarea climei; li se întîmplă adeseori să-și arunce călărețul din spate cu violență, pentru a se dedica luptei care poate să dureze ore întregi. Se luptă cu înverșunare, ca tigrii, și nimic nu poate să-i despartă. Răsuflări fierbinți, zgomotoase ies din nările însângerate, precum vălătucii de aburi ai unei locomotive, coamele de păr zburlite și încleiate de sânge, gelozii periculoase, resentimente ucigătoare: întreaga lor înfățișare și caracterul lor se ridică pe culmi de poezie” [Maurice Sérullaz, Delacroix, Fayard, Paris, 1989]

În primavara anului 1863, o febră mare îl țintuiește pe artist la pat. Moare la 13 august, iar funeraliile au avut loc pe 17 august, în biserica Saint-Germain-des-Près.

Bibliografie, note si citate:

Maurice Sérullaz, Delacroix, Fayard, Paris, 1989.
Arlette Sérullaz et Annick Doutriaux, Delacroix, une fête pour l’œil, Gallimard, Réunion des Musées Nationaux, (coll.Découvertes), Paris, 1998.
Gombrich, E.H., The Story of Art. Phaidon Press Limited, 1995.
Britanica si Wikicommons (Fr, Eng, Ro.)