Etichete

, , ,

Eu il consider pe Eugène Delacroix neoclasic. Intre stilul lui si cel al neoclasicilor francezi nu exista nici o diferenta notabila, mai mult decat atat stilul lui este atat de apropiat de cel al lui David ca de multe ori nu poti sa nu-i confunzi. Probabil ca apropierea lui intelectuala si prietenia cu literatii romantici ai vremii l-au “catalogat” in istoria picturii ca “romantic”.

Conform lui Giulio Carlo Argan, în tratatul sau cuprinzator  “Storia dell’arte italiana”, romantismul și neoclasicismul sunt pur și simplu două fețe ale unei singure monede. Pe când neoclasicimul caută idealul sublim, sub o formă obiectivă, romantismul face același lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mișcări sunt legate, deci, prin idealizarea realității. Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa-zis romantic înainte de răspândirea sa efectivă, fiind numiți de aceea pre-romantici. Printre aceștia se află Francisco Goya și Manuel Maria Barbosa du Bocage si bineinteles din punctul meu de vedere si  Eugène Delacroix.

Eugène Delacroix  s-a nascut in 1798, în localitatea Charenton Saint-Maurice, de lângă Paris. Este cel mai mic dintre cei patru copii. În 1805 moare tatăl artistului, Charles Delacroix, prefect de Bordeaux. Familia se mută la Paris. Micul Eugène începe studiile la Liceul Imperial. Primește o aleasă educațe clasica – Homer, Dante, Byron, Diderot, Montesquieu, Montaigne, face scrimă și continuă studiile muzicale. Dupa moartea mamei sale in 1814, la numai 16 ani se mută în casa surorii și a cumnatului său. Va avea un roman de amor cu camerista familiei Elisabeth Salter, de origine engleză. Pentru a-i putea scrie, pictorul învață limba engleză, lucru care-i va permite mai târziu să-i citească pe Shakespeare și Byron în original. Afemeiat fara pereche, modelele pe care le are îi devin și iubite. Fermecător și sclipitor, Delacroix place femeilor, iar el le iubeste la propriu si la figurat.

Cu ajutorul prietenilor săi Charles Nodier  și Victor Hugo , leagă prietenii cu scriitorii: Stendhal, Dumas, Théophile Gautier  și Alphonse de Lamartine ; îi cunoaște pe pictorul Achille Deveria  și pe compozitorul Hector Berlioz.

În 1822 expune la Salon primul său tablou: „Dante și Vergiliu în Infern”. În 1832 călătorește în Maroc. Vizitează Andaluzia, unde studiază pictura spaniolă. Între anii 1833-1861, pictorul lucrează la decorarea bibliotecii din Palatul Bourbonilor, a galeriei Apolline din Louvre, a Salonului Păcii din primaria Parisului. Pictează și biserici pariziene: Saint-Denis du Saint-Sacrement, Saint-Sulpice. În ianuarie 1857 a fost acceptat printre membrii Academiei de Arte Frumoase. Maine vom continua cu inca o postare despre acelasi pictor.

Bibliografie, note si citate:

Maurice Sérullaz, Delacroix, Fayard, Paris, 1989.
Arlette Sérullaz et Annick Doutriaux, Delacroix, une fête pour l’œil, Gallimard, Réunion des Musées Nationaux, (coll.Découvertes), Paris, 1998.
Gombrich, E.H., The Story of Art. Phaidon Press Limited, 1995.
Britanica si Wikicommons (Fr, Eng, Ro.)