Etichete

, ,

Neoclasicismul este o miscare artistica aparuta pe la mijlocul secolului al XVIII-lea si a durat aproape pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. Curentul s-a manifestat prin revenirea la unele dintre rigorile clasice (greco-roman) folosind tehnicile mostenite de la Renastere si Baroc. Influentat de iluminism, a adoptat presupusele modele ale antichitatii ca  opozitie la elaboratele constructii ale barocului. Temele mitologice si antice sunt din nou prezente.

În timpul primului Imperiu (1804-1814), neoclasicismul devine stilul oficial. Revolutia Franceză se foloseste de acest stil pentru a evidentia virtutile patriotice, regândind valorile antice în termeni morali. Artistul trebuie să fie acum o persoană angajată civil, care să-si învete concetatenii faptele eroilor antici, simulând onoarea, civismul si virtutea.

Jacques-Louis David  a fost unul dintre cei mai influenţi pictori ai stilului Neoclasic. Născut la Paris in anul 1748, a fost fiul lui Louis-Maurice David, un negustor înstărit şi al lui Marie-Geneviève Buron, fata unui arhitect. David este crescut de familia mamei sale de la vârsta de noua ani, după moartea prematură a tatălui său, omorat într-un duel la data de 2 decembrie 1757. Unchii pictorului îl trimit pe băiat mai întâi la colegiul din Beauvais, apoi într-una din cele mai renumite şcoli medii din Paris. Arata un talent extraordinar la desen, iar la 17 ani vrea să devină pictor şi membru al Academiei de Arte Plastice. Un aport deosebit în dezvoltarea intelectuală a tânărului artist îl are Michel-Jean Sedaine, secretarul Academiei Regale, care îl tratează ca pe propriul fiu. David va locui la acesta începând din anul 1768. În anul 1774, după patru încercări, reuşeşte să ia Marele Premiu la concursul Grand-Prix de Rome, premiu care-i permite să fie acceptat la „Ecole des Eleves proteges” şi la Academia de la Roma.

În anul 1775, David pleacă în Italia, unde incepe sa picteze, supunându-se cu stricteţe regulamentului şcolii. Seduce o servitoare italiană, după care refuză să ia în căsătorie fata care rămăsese însărcinată, tulburând cu fapta sa imorală viaţa liniştită a bursierilor Academiei. În anul 1779, David vizitează Napoli şi ruinele de la Pompei. Această călătorie va avea un rol decisiv pentru viitoarea sa dezvoltare artistică : va deveni fără umbră de îndoială adeptul neoclasicismului.

În 1780 revine la Paris, iar la expoziţia Salonului din anul 1781 prezintă “Belizarie cerşind” şi este primit cu aplauze. Succesul de care se bucură îi atrage clienţi şi ucenici. Atelierul lui David va deveni un centru al avangardei în pictură. În anul 1781, pleacă în Flandra pentru a studia pictura locului.  În mai 1782, se căsătoreşte cu Marguerite-Charlotte Pecoul, fiica unui bogat funcţionar din administraţia clădirilor regale. Mariajul acesta îl va elibera pe artist de toate grijile materiale.

Tabloul  “Jurământul lui Horaţiu” îl consacră pe David transformandu-l in cel mai apreciat pictor al vremurilor sale. La revoluţie, David se angajează ca artist, cât şi ca cetatean, în activitatea politică. În anul 1792, el este numit deputat al Convenţiei Naţionale şi aderă la tabăra lui Robespierre. În 1793, se pronunţă pentru decapitarea regelui. În urma unor conflicte cu Academia, David-revoluţionarul se hotărăşte să dizolve această instituţie. Îşi atinge scopul – în anul 1793 Academia îşi încetează existenţa. Continuam cu David si maine.

Bibliografie, note si citate:

Brookner, Anita. Jacques-Louis David. Chatto & Windus ,1980.
Noël, Bernard. David. éd. Flammarion, Paris ,1989.
Sainte-Fare Garnot N. Jacques-Louis David 1748-1825. Paris, Ed. Chaudun 2005.
Wikicommons (Fr. Eng & Ro.)