Etichete

, , ,

Dupa o prima vizita in Anglia, Antoon van Dyck se intoarce la Antwerpen, unde realizează câteva tablouri care il vor transforma in primul portretist al occidentului European. Printre portrete se numara şi cele ale infantei Isabela a Spaniei şi  Mariei de Medici.

În anul 1632, van Dyck este invitat pentru a doua oară la Londra, unde devine pictorul regelui Carol I Stuart, care îl va numi „Prim-pictor în Serviciul Majestăţii Sale Regale”, acordându-i o rentă anuală. În total, artistul va executa unsprezece portrete regale.

În tabloul (1635) plin de eleganţă reprodus mai jos, Carol I este portretizat la marginea pădurii, într-o atitudine demnă, îmbrăcat în catifea şi satin, cu o pălărie neagră mare. Van Dyck reduce ponderea culorii, pe pânza groasă, grunduită aşterne un prim strat de bază, după care întinde două-trei straturi de culoare, folosind cel mai adesea ulei de in. Pentru a lega tonurile de albastru, foloseşte gălbenuş de ou amestecat cu lapis-lazuli, din azurit sau smalţ. (Eric Larsen: The Paintings of Anthony van Dyck. Freren, Luca 1988; WikiCoomon)

Influenţa exercitată de van Dyck asupra picturii engleze a secolului al XVIII-lea va fi foarte mare, mai ales în cazul lui Josuah Reynolds şi – mai ales – Thomas Gainsborough. Portretele pictate de Gainsborough – foarte rafinate şi atente în redarea realităţii – vor face din el un pictor al elitei societăţii. În Franţa, Maurice Quentin de La Tour şi Jean-Honoré Fragonard aprofundează aspectul psihologic al portretului şi îi impun o mai mare libertate. În Spania, Francisco de Goya va picta portrete care oglindesc adevărata natură umană, care ne frapează prin forţa lor chiar şi după două secole.

În anul 1639, van Dyck se căsătoreşte cu Mary Ruthven, o doamnă din suita reginei Henrietta-Maria. După doi ani petrecuţi la Antwerpen şi Paris, pictorul se întoarce la Londra. În anul 1641 se îmbolnăveşte grav. Pe 4 decembrie al acestui an, artistul îşi scrie testamentul şi cinci zile mai târziu încetează din viaţă.

Spre sfârşitul vieţii, van Dyck dorea să picteze şi altceva în afară de portrete, considerate în această perioadă ca fiind un gen inferior al picturii şi se orientează spre tematica istorică sau mitologică („Venus în atelierul lui Vulcan” – vezi postarea de ieri, 1630-1632; „Amor şi Psyche„, 1638). Totuşi, în istoria artei el figurează mai ales ca portretist. Nivelul înalt şi caracterul inovator al pînzelor sale au consolidat timp de două secole genul cunoscut sub numele de „portret aristocratic”.

Bibliografie , note si citate:

Eric Larsen: The Paintings of Anthony van Dyck. Freren, Luca 1988;                Christopher: Van Dyck 1599-1641. Royal Academy Publications, 1999.
Karen Hearn (ed.), Van Dyck & Britain, Tate Publishing, 2009.
Enciclopedia Britanica si Wikicommons (Eng. Ro & It.)