Etichete

, , , , ,

Este foarte greu sa hotarasti  care poate fi numita marea opera a acestui complex si extraordinar pictor. Am ales doua, care mie imi plac foarte mult – „Cina din Emmaus” (Cena in Emmaus)  si „Punerea în mormânt” (Deposizione).

Cina din Emmaus” este legată de pictura tradiţională a episodului biblic de către pictorii veneţieni Tiziano şi Veronese. La fel ca în cele mai multe opere ale lui Caravaggio, lumina vine din stânga, dar în plus radiază şi chipul lui Iisus. În opoziţie cu tradiţia iconografică, Iisus este înfăţişat fără barbă, conform cuvintelor Evanghelistului Marcu, potrivit cărora Mântuitorul s-a arătat după învierea din morţi „în alt chip„.

Caravaggio pictează „Punerea în mormânt„, la comanda unui bogat cetatean din Roma, Francesco Vittrice. Pictura este  una dintre cele mai desăvârşite opere ale sale. Artistul amplasează cinci figuri, grupate în jurul trupului lui Iisus. Fiecare reacţionează altfel: Apostolul Ioan atinge ezitant rana din coasta lui Iisus, Maica Domnului priveşte îndurerată la Fiul ei, Maria, soţia lui Cleopa, îşi ridică braţele spre cer, într-o rugă deznădăjduită, Maria Magdalena plânge încet, iar Nicodim strînge la piept picioarele lui Iisus şi priveşte, aşteptând, parcă, răspuns la întrebarea: de ce?

André Chastel (L’Art italien) scrie despre capodoperele lui Caravaggio: “Arta lui Caravaggio a constituit saltul cel mai important în întreaga istorie a picturii italiene. Esenţa picturii sale, care nu cunoaşte niciun fel de tabu, nu este atmosfera, vibraţia culorilor sau farmecul formelor – toate acestea par a fi de la sine înţeles -, ci prezenţa reală, aproape fizică a trupurilor, a masei corpurilor şi detaliilor” (L’Art italien – citat din Wiki)

Revoluţia produsa de Caravaggio a avut consecinţe deosebite pentru arta europeană, a însemnat apariţia curentului pictural internaţional numit „caravaggism„, care s-a dezvoltat în mod diferit, în funcţie de specificul fiecărei ţări.

Bazele caravaggismului olandez au fost puse de Hendrick Terbrugghen, care între anii 1604-1614 a trăit la Roma şi s-a întâlnit personal cu Caravaggio şi de Dirck van Baburen. Influenţa maestrului italian poate fi observată şi la Jan Vermeer. În Franţa, în secolul al XVII-lea, moda clasicismului îngrădeşte dezvoltarea caravaggismului. Totuşi, la Louis Le Nain şi la Georges de La Tour se recunoaşte folosirea clarobscurului după modelul lui Caravaggio.  Mult mai târziu, Théodore Géricault (1791-1824) demonstrează, de exemplu în tabloul „Pluta Meduzei”, că şi-a însuşit perfect tehnica dispunerii luminii iniţiată de Caravaggio.

În Spania, amprentele lui Caravaggio sunt vizibile pe tablourile timpurii ale lui Velázquez. Expresivitatea personajelor şi jocul dramatic al luminii din tablourile lui Caravaggio par să fi fost formula ideală pentru obţinerea dinamicii ascendente în pictura religioasă spaniolă.

Bbliografie, note si citate:

Angela Ottino Della Chiesa: L’opera completa di Caravaggio. Rizzoli, Milano 1967
Michael Kitson: The Complete Paintings of Caravaggio. Abrams, Londra 1967
Mia Cinotti: Michelangelo Merisi detto Caravaggio. Poligr. Bolis, Bergamo 1983 Enciclopedia Britanica si Wikicommons (En, It. & Ro.)