Etichete

, ,

Barocul este intr-un fel sau altul o evolutie renascentista prin manierismul alambicat care apartine renascentistilor Venetieni, dar nu numai. Stilul baroc s-a manifestat iniţial în arhitectură, sculptură şi pictură, dar în perioada ascendenţei sale maxime (1670 – 1780) a pătruns triumfal în tot ceea ce se poate numi creaţie artistică şi ideatică: balet, dans, grădinărit, filozofie, literatură, mobilier, muzică, teatru, etc.

Etimologic, cuvântul care se foloseşte astăzi pentru a desemna barocul în toate limbile este de origine portugheză („barocco„), trecut prin filiera limbii franceze („baroque„) şi/sau a celei italiene („barocco„). În toate aceste trei limbi, sensul iniţial al cuvântului era un substantiv ce desemna o perlă de formă neregulată. Ca adjectiv, folosit cu precădere în zilele noastre, desemnează ceva migălos şi realizat în cele mai mici detalii, uneori cu un exces de zel, posibil superfluu.

Fara doar si poate curentul a aparut la sugestia explicit exprimată de către Biserica Romano-Catolică, cel mai mare „antreprenor” şi sponsor al artei în Evul Mediu şi Renaştere. Stilul baroc este caracterizat de monumentalitatea clădirilor şi excesivitatea decorării interioare şi exterioare a acestora (în arhitectură), folosirea scenelor dramatice, cu personaje multiple, reprezentate din unghiuri diverse, grupate în jurul unui vortex asimetric plasat în ansamblu (în sculptură), realizarea de compoziţii complexe cu personaje multiple, aflate în situaţii dramatice prin utilizarea diagonalelor şi a tehnicii clarobscurului (în pictură).

Asa cum am mentionat curentul este o dezvoltare fireasca a manierismului renascentist si s-a nascut  în Italia la sfârşitul anilor 1600, devenit predominant în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, dar a cărui extensie maximă a fost de aproximativ 300 de ani, de la 1600 şi până în preajma începutului secolului XX. Stilul baroc a fost purtat şi răspândit din Europa înspre imperiile coloniale ale Spaniei, Portugaliei, Franţei şi Angliei şi, respectiv, în mai mică măsură, ale Olandei şi Germaniei, peste tot în lume unde acestea au fondat colonii.

Stilul baroc nu a fost nici sincron geografic şi nici nu a avut aceeaşi durată maximă temporală în toate culturile şi ţările în care a penetrat şi s-a manifestat. În România, mai exact în Transilvania, barocul de-abia începea să se manifeste preponderent, ducând propria sa aventură artistică mult mai târziu decât oriunde, până în jurul anilor 1900 – 1910.

Deschiderea, claritatea, reprezentarea lipsită de orice ambiguitate, ca fiind total opuse elementelor distinctive ale manierismului, stilul artistic predominant practicat de artiştii secolelor al XV-lea şi al XVI-lea, au fost comandamentele iniţiale ale artiştilor pre-baroc, dintre care Michelangelo Buonarroti este cel mai notabil. Prin extensie, aceleaşi elemente ale stilului pre-baroc, care au făcut tranziţia de la manierism, au devenit definitorii ale stilului baroc.

Bibliografie, note si citate:

Heinrich Wölfflin, Renaissance and Baroque, 1984 (Retipărit după originalul publicat în germană în 1888)
Toman Rolf, Il barocco. Architettura, scultura, pittura, Ullmann (collana Grandi libri), 2004.
Kitson, Michael. The Age of Baroque. Landmarks of the World’s Art. London: Hamlyn; New York: McGraw-Hill, 1966.
Enciclopedia Britanica si Wikicommons (En,It. & Ro.)