Etichete

, , ,

Frumuseţea tablourilor lui El Greco atrage atenţia regelui Filip al II-lea, un mecena al artei, care îl cheamă pe pictor la Madrid şi îi încredinţează câteva comenzi. Când artistul îi prezintă regelui „Martiriul Sfântului Mauriciu„[posibila  replica sau original este aflata astazi in patrimoniul Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti], pe care acesta i-l comandase, suveranul este nemulţumit. Pictorul, afectat de reacţia regelui, se întoarce pentru totdeauna la Toledo în anul 1583.

Norocul lui El Greco a fost ca în Castilia are un mare succes si primeste multe  comenzi. El Greco stabileşte contacte totodată şi cu negustorii de tablouri care aprovizionează piaţa obiectelor de artă din întraga Spanie cu creaţiile artistului.

În pofida dizgraţiei regale, în atelierul pictorului activitatea este intensă. Începând din anul 1589, El Greco închiriază palatul marchizei de Villen. Chiar şi astăzi, El Greco continuă să surprindă. Preţul pe care l-a plătit pentru originalitatea sa a fost uitarea, care va dura până în secolul al XIX-lea. El Greco a avut câţiva ucenici, însă nici unul demn de a-i continua arta. Numai Velázquez, care nu şi-a ascuns niciodată admiraţia faţă de pictura lui El Greco, poate fi considerat un continuator al artei sale. Respins de clasicismul secolului al XVIII-lea, El Greco va fi mai târziu recunoscut drept unul din cei mai mari creatori. În Franţa, admiratorii lui El Greco vor fi Delacroix, Millet şi Manet. Picasso va nutri o adevărată fascinaţie faţă de opera maestrului din Toledo, fapt oglindit în multe dintre tablourile din perioada albastră. Creaţia lui El Greco devine şi punctul de referinţă al avangardei expresioniste germane. Secolul al XX-lea îl repune în drepturi pe cel mai mare pictor mistic al tuturor timpurilor

Autenticitatea tabloului „Martiriul Sfântului Mauriciu„existent în Bucureşti este controversată, unii (de ex. Harold Wethey, 1967) bănuiesc că ar fi o copie executată mai târziu de fiul artistului, Jorge Manuel, el însuşi pictor. Majoritatea specialiştilor (Manuel Cossio 1908, August Mayer 1938, Al. Busuioceanu 1937) consideră totuşi că este vorba de o operă autentică a lui El Greco, opinie întărită prin lucrările de restaurare efectuate de Simona Predescu în anul 1993.

Închinarea păstorilor” este una din cele câteva versiuni cu această temă ieşite din atelierul lui El Greco între anii 1612-1614, replică a tabloului aflat în prezent în muzeul Prado din Madrid, destinat iniţial capelei de familie a lui El Greco, de la mănăstirea Santo Domingo el Antiguo. În schimb, al treilea tablou din muzeul bucureştean, „Logodna Mariei” este un unicat, a cărui autenticitate este unanim recunoscută.

El Greco câştigă într-adevăr mult, dar îşi administrează prost banii şi, în ultimii ani de viaţă, îl asaltează creditorii. În ziua de 7 aprilie 1614 El Greco îşi sfârşeşte zilele. Deşi nu-şi scrie testamentul înainte de a muri, îi lasă fiului său moştenire două sute de tablouri şi o bogată bibliotecă. El Greco, umanistul cretan, a iubit oraşul Toledo şi şi-a găsit inspiraţia în Castilia arsă de soare. A fost îngropat în cripta mănăstirii Santo Domingo el Antiguo, a cărei altare le ilustrase cu picturile sale.

Bibliografie citate si note:

Lefaivre Liane, Tzonis Alexander (2003). „El Greco (Domenico Theotocopoulos)„. El Greco—The Greek. Routledge (UK).
Mayer, Aygust L. (June 1929). „El Greco—An Oriental Artist„. Art Bulletin (College Art Association)
Enciclopedia Britanica si Wikicommons (En & Ro.)