Etichete

, , , , ,

Paolo Veronese este reprezentantul generatiei lui, mult mai “colorat” si “decorativ” decat maestrii Renasterii care l-au precedat. Tablourile lui Veronese sunt de o frumuseţe si o eleganta de-a dreptul uimitoare prin bogăţia lor. Paolo Veronese picteaza maretia „Serenissimei Republici„, Veneţia, totul este majestos, aproape trufaş.

Veronese nu este nici sumbru si nici intunecat, personajele lui nu au nimic din dramatismul caracteristic  lui Tintoretto. Fiind un maestru al culorii, cu un simt extraordinar al luminii, pe care o prinde de fiecare data in felul in care privitorul poate sa diferentieze ora sau anotimpul. Acest lucru îi va determina pe pictorii colorişti, inclusiv pe impresionişti, să-şi desăvârşească tehnica studiind operele lui. În limbajul artistic a intrat de altfel noţiunea de „verdele Veronese”, prin care se înţelege culoarea albastru-verzuie, care apare adeseori în tablourile sale.

Opulenta si lipsa de “modestie” a  picturilor lui laice ii creaza probleme cu oficialii bisericii. În aprilie 1573, Veronese termină un mare tablou intitulat “Cina cea de Taină”, destinat unei mănăstiri dominicane de pe lângă bazilica Santi Giovanni e Paolo, care să ornamenteze sala de mese, în locul unei opere a lui Tiţian, distrusă în urma unui incendiu.

Atmosfera eleganta si vesela a compoziţiei îi revoltă pe inchizitorii „Sfântului Tribunal”, care îi reproşează maestrului introducerea în tablou a „bufonilor, beţivilor, piticilor şi a altor lucruri necuviincioase”. La proces, artistul se apără cu multă înţelepciune, este în cele din urmă declarat nevinovat, însă tribunalul îi ordonă schimbarea titlului operei, care din acel moment se va numi “Ospăţul din casa levitului” (Cena a Casa di Levi).

Tabloul Venus şi Adonis (Venere e Adone – 1580) reprezintă una dintre cele mai reuşite şi mai armonioase versiuni ale acestui motiv pictat de Veronese. În Marte şi Venus avem de-a face cu interpretarea originală a unui alt motiv alegoric, frecvent abordat de Veronese. Zeul războiului şi zeiţa frumuseţii şi iubirii îi servesc pictorului la prezentarea unei lumi paşnice, în care iubirea este mai puternica decat agresivitatea si violenta.

Veronese moare în ziua de 19 aprilie 1588. Este înmormântat în mausoleul de la biserica San Sebastiano din Veneţia, în preajma operelor fenomenale pe care le-a pictat.

Bibliografie, note si citate:

G. Piovene e R. Marini: L’opera completa del Veronese. Milano 1968
Freedberg, Sydney J., Pelican History of Art. ed. Painting in Italy, 1500–1600. Penguin Books, 1993.