Etichete

, , , ,

Cand am descris pictura lui Sandro Botticelli  am aratat transformarea manierei de a picta in operele tarzii  ale marelui pictor si am avut si cateva cuvinte despre transformarea stilului renascentist si aparitia “manierismului”. Vedeti postarea respectiva. Adaug cateva trasaturi mai accentuate ale acestei noi maniere de a picta, din care va deriva mai tarziu barocul.

Manierismul poate fi identificat prin:

  1. modificarea proporţiilor anatomice ale omului pictat.
  2. multiplicarea elementelor şi planurilor în compoziţie si creerea unor compozitii extrem de aglomerate.
  3. diminuarea clarităţii tematicii  si incarcarea cu multe detalii care de multe ori devin obositoare.
  4.  acentuarea ezoterismului si folosirea unor simboluri pentru a crea o atmosfera mistica si deprimanta.

Unul dintre cei mai importanti pictori ai noului curent a fost Tintoretto. Mare maestru si un pictor desavarsit, la fel ca Sandro Botticelli, este prevestitorul timpurilor noi si reprezentant de seama al şcolii veneţiene de pictură.


Jacopo Comin, cunoscut ca Tintoretto (boiangiul), din cauza poreclei primita de tatal sau, care se ocupa cu vopsitul de mătăsuri importate  din China  („boiangiu” = tintore), s-a nascut in  1518 la Veneţia, petrecandu-si copilăria între vopselele tatălui său. Nu se ştie unde şi-a făcut ucenicia artistică, dar primele sale lucrări sunt apropiate de manierismul lui Parmigianino (1503-1540) sau de stilul lui Andrea Schiavone (1510-1563).


În 1539  era deja un pictor independent, cum reiese dintr-un act elaborat de un notar public, în care regăsim numele lui Tintoretto. Acesta avea pe atunci 20 de ani. În 1550 se căsătoreşte cu Faustina de Vescovi, fata comandantului gărzii de la Scuola Grande di San Marco.  Cu doi ani mai înainte executase pentru această instituţie tabloul “Minunea Sfântului Marcu cu sclavul” („Miracolo dello schiavo„). Această operă, elaborată la vârsta de 30 de ani, entuziasmează multi dintre  contemporani si totusi cumparatorul (Scuola), tatal viitoarei lui neveste, ii refuză  această operă, considerându-o prea slaba si neglijenta.

De-a lungul vieţii sale, Tintoretto lucrează pentru diferite “scuole” veneţiene, care îşi pierduseră cu timpul caracterul religios. “Scuolele”  erau de fapt niste cluburi (loje), care intruneau “lumea buna” a nobilimii venetiene si a marii burghezii venetiene.  La inceput aceste instituţii erau religioase. In secolul al XV-lea devin laice si se ocupa mai ales cu opere de binefacere, posedand  mari resurse financiare, ca urmare a donaţiilor provenite din partea membrilor şi altor persoane caritabile. Calitatea de membru într-o asemenea instituţie era o chestiune de prestigiu, fiind o dovadă a înaltului nivel social şi financiar al unui cetăţean al Veneţiei şi se obţinea după o triere foarte severă.

În 1564, Scuola Grande di San Rocco decide să fie aduse modificări ornamentelor de pe tavanul sălii de şedinţe a comisiei de supraveghere din Albergo. Se instituie un concurs în vederea executării lucrării. Înainte ca alţi pictori să-şi fi depus propunerile, Tintoretto prezintă o pictură ovală, elaborată într-un timp foarte scurt şi obţine comanda. În 1565, odată cu finisarea primei părţi a acestei comenzi, Tintoretto devine membru în Scuola Grande di San Rocco, contribuţia lui constând în decorarea sediului acestei instituţii. Până în anul 1587 realizează 58 de picturi pentru cele două nivele ale clădirii. (detalii despre aceasta institutie emblematica a Venetiei aveti aici)

Bibliografie, note si citate:

Calo Bernari e Pierluigi de Vecchi, L‘opera completa del Tintoretto, Classici dell’Arte Rizzoli,  , Rizzoli 1970-1999.
Astrid Zenkert: Tintoretto in der Scuola di San Rocco. Tübingen 2003
Theodor Hetzer: Venezianische Malerei. Stuttgart 1985