Etichete

, , ,

Tiţian a fost unul dintre cei mai desavarşiti portretişti ai Renasterii Italiene  şi cu siguranţă cel mai influent. Femeile reprezentate sunt frumoase şi senzuale, cu păr lung, care cade pe spinarea nudă, într-un cadru bine conturat si cu sensuri alegorice.

Tiţian a avut un stil extrem de aparte al culorilor, care erau aplicate într-un stil care il consacra.  Se spune ca desena direct, fără note pregătitoare, surprinzand autenticitatea momentului si expresivitatea modelelor, figurile devenind  reale.

Unul dintre primii care şi-a definitivat ucenicia în atelierul lui Tiţian a fost Paris Bordone, care însă îşi amintea cu regret: „acestui om nu-i plăcea să-şi transmită cunoştinţele altora, nici atunci când ucenicii îl rugau în genunchi…”.

Singurul mare pictor care a reuşit să profite de pe urma timpului petrecut în atelierul său a fost El Greco (Domenikos Theotokopoulos). Creaţia lui Tizian a exercitat touşi o influenţă extraordinară asupra întregii picturi europene din toate timpurile – pictorii secolului al XVII-lea, Velazquez, Rubens, Caravaggio, van Dyck şi Rembrandt. Maniera lui de folosire a culorilor influenţează artişti de factură diferită, precum Poussin, Watteau şi Goya. În secolul al XIX-lea, printre admiratorii lui Tizian se numără Manet, Delacroix şi Cézanne.

În 1566, este ales membru la „Accademia del Disegno di Firenze„, împreună cu Andrea Palladio şi Jacopo Tintoretto. Tiţian moare la 27 august 1576, în timpul epidemiei de ciumă. Ca urmare a deciziei Senatului, în pofida prevederilor de igienă, scapă de groapa comună şi este înmormântat lângă biserica „Santa Maria dei Frari” din Veneţia.

Bibliografie note si citate:

Jaffé, David (ed), Titian, The National Gallery Company/Yale, London 2003
Ridolfi, Carlo (1594–1658); The Life of Titian, translated by Julia Conaway Bondanella and Peter E. Bondanella, Penn State Press, 1996
Augusto Gentili, Tiziano, collana Dossier d’art, Firenze, Giunti, 1990.
Sylvia Ferino-Pagden. L’ultimo Tiziano e la sensualità della pittura (PDF). Marsilio Editori, 2008.