Etichete

, , ,

Manierismul este un  stil artistic care lega  Renaşterea cu începuturile Barocului si duce la crearea Clasicismului. Manierismul se dezvolta în Italia începând cu  prima parte a secolului al XVI-lea (cam 1520-1525), sfârşitul perioadei fiind  apreciat de diverşi istorici ai artei între anii  1600 – 1650.

Considerat la inceput o ruptura de idealurile Renaşterii, manierismul a fost considerat o decadenţă, în contradicţie cu ideile si tehnicile generaţiilor anterioare. Astazi parerile majoritare vad manierismul  ca o continuare a căutărilor şi realizărilor artiştilor reprezentativi ai Renaşterii.

Jefuirea Romei în anul 1527 de către mercenarii spanioli şi germani în slujba habsburgilor, sinonimă cu prăbuşirea puterii papale, influenţa crescândă a Spaniei în politica statelor Italiei şi măsurile Bisericii Catolice împotriva progresului alarmant al Reformei, toate acestea constituie fondul din care se detaşează preocupările artiştilor din vremea respectivă. În acest sens, manierismul îndeplineşte tendinţa de transformare arbitrară şi de deformare a realului, exacerbarea subiectivităţii creatorului pe calea unei expresivităţi specifice, în căutarea marilor formule stilistice: „la maniera„.


Un observator atent poate vedea diferenta enorma dintre tabloul “Venus şi Marte”, bazat pe imaginarul doctrinei astrologice umaniste a lui Marsilio Ficino, în care analizează relaţiile de armonie şi contrast ce au loc între astre si “Punerea in Mormant” sau “Calomnia”. Venus este zeiţa iubirii şi a armoniei, pe când Marte este zeul războiului. În structura compoziţiei putem descoperi un echilibru perfect între cele două figuri, culcate pe jumătate, în poziţii aproape simetrice. Deosebit de reuşit este jocul clarobscur de pe chipul lui Marte.

Pe de alta parte acelasi observator atent poate sesiza in “Punerea în mormânt” si “Calomnia”, ambele pictate un deceniu dupa “Venus şi Marte”, intrarea in manierism si folosirea unor tehnici complet diferite. Lucrările lui Botticelli pierd din popularitate în ultimii ani ai vieţii sale, trimise mai in spate  de operele lui Leonardo, Rafael Sanzio şi Michelangelo. Creaţia marelui maestru florentin, uitată la începutul secolului al XVI-lea, este redescoperită trei decenii mai târziu, si se dezvoltă stilul manierist, transformandu-l de fapt in premergatorul curentului amintit mai sus. “Prerafaeliţii” englezi din secolul al XIX-lea vor prelua  frumuseţea figurativa a lui Botticelli. Fascinati tocmai de acea finete si mister care le vor imbogati romanticismul lucrarilor lor.

Inca o postare dedicata lui Sandro Botticelli in articolul viitor

Anunțuri