Etichete

, , , , , ,

Sunt putini artisti carora istoria Europeana si fenomenul cunoscut ca “renastere culturala” le datoreaza pentru acesta extraordinara explozie umanista, manifestata aproape in toate ramurile gandirii si reformularii traditiilor existente atunci. De fapt eu cunosc doi. Primul a fost fara indoiala florentinul Dante Alighieri (1265 – 1321), al doilea a fost un alt florentin contemporan lui Dante, pictorul Giotto di Bondone (1267 – 1337). Giotto a înlocuit compoziţia ornamentală bizantină cu reprezentarea spaţiului tridimensional, ceea ce semnala inceputurile  perspectivei renascentiste.

Giotto a fost eternizat în marile opere literare ale vremii lui. În Divina Comedie, Dante îl aşează pe Giotto în „Purgatoriu” (Cântul XI al Purgatoriului), Boccaccio îl descrie ca cel mai mare pictor al lumii, „avem dreptul să-l numim una dintre luminile Florenţei”. În “Vieţile celor mai renumiţi arhitecţi, pictori şi sculptori italieni, de la Cimabue până în timpurile noastre” este eternizat de Vasari.

Giotto s-a născut nu departe de Florenţa, la Colle di Vespignano, într-o familie săracă de ţărani. Deoarece era nepotul lui Angiolo (Giotto ar fi fost diminutivul de la Ambrogiotto) şi fiul lui Bondone, l-au numit Giotto di Bondone. Se povesteşte că pictorul Cimabue (pictor citat de Dante ca fiind cel mai important pictor al generaţiei anterioare lui Giotto) l-ar fi întâlnit pe copilul Giotto în timpul unei plimbări, pe când băiatul păzea o turmă de oi. Tânărul păstor era cufundat în desenarea unei oi pe o piatră. Desenul fiind atat de frumos l-a determinat pe Cimabue sa-l ia  pe Giotto la Florenţa.

Giotto l-a însoţit pe Cimabue în călătoriile lui la Assisi şi la Roma, unde maestrul avea de executat numeroase comenzi. Nu se ştie exact când a părăsit atelierul lui Cimabue, însă cunoaştem două date care marchează păşirea în maturitate a lui Giotto: 1287, anul în care se căsătoreşte cu Ricevuta di Lapo şi 1290, când pictează prima sa mare operă, un crucifix pentru Biserica Santa Maria Novella din Florenţa.

Picturile lui Giotto de la Roma il fac renumit cand Giotto încă nu împlinise patruzeci de ani. Giotto are si succes financiar extraordinar, reusind sa agoniseasca o avere considerabila. La  Florenţa are deja câteva case, atelier şi numeroşi elevi. Comenzile sosesc de pretutindeni. Pictează la Rimini pentru călugării franciscani fresce reprezentând minunile Sfântului Anton, picturi care – din păcate – s-au pierdut in timp.

În anul 1311, Giotto se reîntoarce la Florenţa. Începând din anul 1317, pictează fresce în Biserica Santa Croce. Dintre cele patru capele zugrăvite de el, azi mai pot fi admirate doar două: „Bardi” şi „Peruzzi”. În acelaşi timp artistul realizează picturi şi pentru Palatul „Bargello”, care de asemenea nu s-au mai păstrat.

În anul 1334 Giotto este decorat de către consiliul oraşului şi devine intendentul tuturor clădirilor oficiale şi fortificaţiilor din oraş. Este însărcinat cu conducerea construcţiei Domului şi proiectează „Le Campanile” -clopotniţa- catedralei, a cărei constructie începe în anul 1334.

În 1336 este chemat la Avignon, unde era sediul papilor în acea epocă. Nu va ajunge niciodata la Avignon, murind 8 ianuarie 1337.

Dupa  Giotto, arta italiană rupe definitiv legăturile cu tradiţiile bizantine. În jurul anului 1415, arhitectul Filippo Brunelleschi încearcă să reprezinte în perspectivă Domul şi Palazzo Vecchio din Florenţa. Pictorul Masaccio pictează Răstignirea pentru Biserica Santa Maria Novella urmând principiile perspectivei reale. În sfârşit, Leonardo da Vinci va formula definitiv regulile perspectivei pe baza principiilor opticii.