Vasari a fost un alt mare polimat al Renasterii Italiene, pictor, architect şi istoric de artă italian si devenit nemuritor pentru lucrarea sa monumentala – „Vieţile celor mai renumiţi arhitecţi, pictori şi sculptori italiani, de la Cimabue până în timpurile noastre” („Vite de’ più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani, da Cimabue insino a’ tempi nostri”), poate una din primele lucrari de acest gen, lucrare pe care am amintit-o de cateva ori in prezentarile anterioare.
Giorgio Vasari s-a nascut in 1511 la Arezzo (vezi postarea anterioara), ca fiu al lui Antonio Vasari şi al Maddalenei Tacci. Îşi începe ucenicia artistică pe lângă pictorul francez Guglielmo da Marsiglia, autorul vitraliilor Domului din Arezzo. În 1524 pleacă la Florenţa, trimis de cardinalul Silvio Passerini, unde lucrează în atelierul lui Andrea del Sarto şi în Academia de desen a lui Baccio Bandinelli.
Începând cu anul 1529, frecventează împreună cu Francesco Salviati atelierul lui Rafael (Raffaello da Brescia). Între anii 1536 şi 1539 călătoreşte prin diverse oraşe ale Italiei (Roma, Arezzo, Florenţa, Veneţia), realizând o serie de picturi, printre care portretul ducelui Alessandro de Medici, o compoziţie cu Naşterea Domnului pentru schitul din Camaldoli, alegoria pe tema Concepţiei Imaculate pentru biserica „St. Apostoli” din Florenţa.
În anul 1550 apare prima ediţie a operei de care este legat renumele lui Vasari: – „Vieţile celor mai renumiţi …”, în care ordonează materialele culese încă din anul 1540 asupra vieţii şi operelor marilor artişti. În această perioadă face cunoştinţa cu Michelangelo, care îl sfătuieşte să se ocupe şi de arhitectură.
În anul 1554 se stabileşte la Florenţa, invitat de ducele Cosimo I de Medici, care îl angajează pentru lucrări urbanistice şi de arhitectură. Începe cu restructurarea vechiului palat („Palazzo Vecchio”), continuă apoi cu construcţia clădirii administrative „Palazzo degli Uffizi„, care va fi terminată abia în 1580, după moartea sa, şi care va deveni mai târziu faimoasa Galerie de arte. În 1563 începe grandioasele lucrări de frescă pentru decorarea salonului „di Cinquecento” din Palazzo Vecchio, iar în 1565 trece la construirea aşa zisului „Corridoio vasariano” („Coridorul vasarian”), care uneşte Palazzo Vecchio cu Palazzo Pitti, traversând râul Arno peste Ponte Vecchio şi care trebuia să servească ca posibilitate de refugiu pentru familia ducală în caz de revolte.
În anul 1570 este chemat la Roma de Papa Pius V, unde pictează trei capele din palatul Vaticanului: Capella di San Michele, San Pietro Martire şi Santo Stefano. În 1573, prepară desenele pentru decorarea cupolei Domului din Florenţa, realizată de arhitectul Filippo Brunelleschi. În vârstă de 63 de ani, Giorgio Vasari moare în ziua de 27 iunie 1574 în Florenţa. Casa sa din Arezzo este astăzi un muzeu dedicat vieţii şi operei sale.
Bibliografie, note si citate:
The Lives of the Artists Oxford University Press, 1998.
Lives of the Painters, Sculptors and Architects, Volumes I and II. Everyman’s Library, 1996.
Vasari on Technique. Dover Publications, 1980.
Wikicommons.
Blogul lui Demeter 
splendid blog,
o incintare, multumesc, demeter
🙂
Ziua buna 🙂
Un ciclu de „calatorii virtuale”, lectii de cultura si civilizatie universala absolut superbe! Care evident nu puteau fi realizate fara internet 🙂
Revenind la tema zilei, privind la ce au realizat acesti colosi ai culturii si civilizatiei universale nu poti decat sa tragi o concluzie – ca au avut un har divin si s-au nascut cu perfectiunea in snge si in mana. Sunt realizari facute cu o stiinta si tehnica ancestrala dar care sunt perfecte si azi. Nu au folosit ciment, fier sau proiectare asistata de calculator si au realizat lucruri perfecte care au rezistat trecerii timpului, terecand prin razboaie si catastrofe naturale.
salut mar 🙂
permite-mi ! In primul rand au avut acces la un trend cultural aproape unic in istoria lumii. Re-descoperirea tezaurelor greco-latine cu ajutorul arabilor care au ajuns in Europa iberica, al doilea sistemul educational promovat de breslele citadine care reuseau sa educe mult mai bine decat stim noi astazi si in sfarsit banetul care a fost pus „la bataie” de burghezia oraselor-state care doreau sa se innobileze in acest fel.
Ce sa faca saracul Cosimo de Medici sa-si cumpere Mercedes?
Ziua buna . 🙂
Musai sa angajez si eu ceva pictori . Macar ramin in istorie ca mecenat . 🙂
Am scrutat tenebrele internetului si iata ce am gasit:
sunt atat de frumoase compozitiile,personajele atat de variate ca ipostaza si expresie, incat ma intreb cand a mai avut timp si de schite?
Salut 🙂
Pictura cu lupta de la San Vicenzo intre florentini si cei din Pisa imi reaminteste cit de impresionante sunt frescele cu scene de lupta din Palazzo Vechio. pe suprafete intinse si cu mult material uman, cai , incordare .
Scuzați un cârcotaș, dar dacă Demeter este femeie, atunci „Blogul lui Demeter” nu este chiar corect gramatical, nu-i așa? Adică, dacă ne ocupăm de subiecte docte, ar trebui să dăm un exemplu demn de urmat.
Ragnar
Daca studiai putzin gramatica limbii romane constatai ca:
3.Substantivele feminine nume proprii de origine autohtona, terminate in vocala “A” se articuleaza hotarat enclitic(cartea Mariei, Ioanei) iar cele de origine straina se articuleaza hotarat proclitic (cartea lui Jeni, lui Carmen)
Demeter in mitologia greaca a fost zeitza agricultaurii si a roadelor pamantului, fiica lui Chronos si a Rheei, una din sotziile lui Zeus, mama Persefonei.
Va sfatuiesc sa va intoarcetzi la studiul/sititut cartzilor pe care trebuie sa le stitzi la nivel de liceu.
😆
😆
Ok, my mistake. Însă, bănuiesc că știați asta dintr-o foarte bună cunoaștere a gramaticii limbii române, nu de aici: http://www.referatele.com/referate/romana/online37/TOATE-PARTILE-DE-VORBIRE–SUBSTANTIVUL–Felul-substantivelor–Genul-substantivelor–Declinarea-sub.php
Unde, absolut întâmplator sunt sigur, textul este identic cu cel prezentat de dvs. 🙂 Nicio grijă, știam cine este Demeter, fără ajutorul lui Google, ca alte persoane. A trecut mult timp de când am studiat gramatica, iar sincer chestia asta despre substantivele feminine de origine străină nu mi-o aminteam. Nici nu obișnuiesc să mă documentez înainte să afirm ceva; mă bazez pe ceea ce știu sau, în acest caz, pe ceea ce cred că „știu”. Presupun că cei doi amuzați ulteriori mie știau cum se articulează. Ori asta ori au căzut în extazie în fața vastelor dumneavoastră. cunoștințe.