Etichete

, , ,

Masaccio reprezinta cea de-a treia latura a triunghiului renascentist florentin, format din Donatello, Brunelleschi si el insusi. Prieten bun cu cei mentionati, este singurul care va fi memorat de istorie sub porecla putin dispretuitoare ‘masaccio’ insemnand in italiana timpului lui natang. Despre el si porecla lui scria Vasari in cartea lui nemuritoare „Vieţile celor mai renumiţi arhitecţi, pictori şi sculptori italieni, de la Cimabue până în timpurile noastre” („Vite de’ più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani, da Cimabue insino a’ tempi nostri„):

Toată lumea îl chema Masaccio, nu pentru că ar fi fost plin de defecte, fiind de o bunătate naturală…dar era deosebit de distrat şi de stângaci, o persoană a cărei minte şi voinţă se îndreptau către artă, fiind prea puţin preocupat de sine.” [1]

Adevaratul nume al lui Masaccio a fost Tommaso di Ser Giovanni di Simone Cassai, adica Tommaso fiul lui Ser Giovanni di Simone Cassai. Masaccio s-a nascut la San Giovanni Valdarno, în apropiere de Florenţa, in anul 1401. Din nefericire, a murit foarte tanar, la varsta de numai 27 de ani, reusind insa sa devina adevaratul precursor al Renaşterii în pictură. Tatăl lui Masaccio, Nanni di Simone Cassai, terminase dreptul şi era notar, revenindu-i astfel titlul de Ser Giovanni, dar moare în anul 1406, cand Masaccio avea numai 5 ani. Masaccio soseşte la Florenţa impreuna cu mama sa în perioada de înflorire economică şi culturală a oraşului, în zorii Renaşterii. În toate domeniile artei idealul clasic devine izvorul de inspiraţie. Nu ştim unde a învăţat să picteze, dar evoluţia talentului sau  creator a fost influenţat de mediul artistic florentin, în mod deosebit de doi artişti de seamă, arhitectul Filippo Brunelleschi şi sculptorul Donatello, de care a fost legat, dincolo de prietenie, şi prin partizanatul comun in controversele artistice ale vremii.

În anul 1422, Masaccio se înscrie în breasla medicilor şi farmaciştilor (la fel ca Dante inaintea lui), în care erau incluşi poetii şi pictorii. Au dreptul de a fi admişi în breaslă doar cei care au realizat ceva în domeniul lor şi care pot plăti taxa de înscriere. În această perioadă Masaccio începe să lucreze pentru Masolino di Panicale la polipticul pentru biserica Santa Maria Maggiore, prima sa operă cunoscută. Făcând o călătorie în Ungaria în anul 1425, Masolino îl lasă pe Masaccio ca locţiitor al său, cu drepturi depline. În anul 1424, Masaccio devine membru al asociaţiei „Sfântul Luca”, fondată în 1350, care reunea pictorii din Florenţa. În tabloul întitulat Madona cu pruncul şi Sfânta Ana, realizat în tempera pe lemn, experţii recunosc atât stilul lui Masaccio, cât şi pe cel al lui Masolino, fiind rezultat al muncii lor comune, contribuţia lui Masaccio ar fi Madona cu pruncul şi îngerul în veşminte verzi, iar celelalte personaje îi aparţin lui Masolino.

La începutul anului 1424, Felice di Piuvechese Brancacci comandă lui Masolino şi lui Masaccio un ciclu de fresce pentru decorarea capelei din biserica Santa Maria del Carmine din Florenţa. Artiştii încep lucrul probabil la sfârşitul anului 1424, aceste opere aducand o schimbare în istoria picturii, reprezentând începutul Renaşterii. O parte din fresce au fost pictate separat de către cei doi artişti, o altă parte împreună, astfel că experţii nu cad totdeauna de acord în ceea ce priveşte autorul diferitelor fragmente, mai ales că Masaccio a murit în 1428, în timpul lucrărilor. Decorarea capelei este terminată în anii optzeci de către Filippino Lippi, care a făcut câteva modificări şi pe frescele deja terminate. Potrivit părerilor unanim acceptate, Masaccio a pictat Alungarea din Paradis şi scenele din viaţa Sfântului Petru: Tributul, Sf. Petru tămăduind cu umbra sa, Moartea lui Anania. Învierea fiului lui Teofil şi Sfântul Petru întronat este pictată de Masaccio şi terminată de Filippino Lippi.

În februarie 1426, Giuliano di Colino Degli Scarsi, notarul din San Giusto, ii comandă lui Masaccio un poliptic pentru capela bisericii Santa Maria del Carmine din Pisa. Masaccio a pictat cu siguranţă acest altar cu întreruperi, căci în perioada respectivă era ocupat cu frescele din capela Brancacci. Până acum au fost descoperite 11 tablouri ale polipticului şi se găsesc răspândite la diferite muzee. În aceste opere se poate vedea influenţa lui Donatello, care în această perioadă lucrează tot la Pisa.

Alungarea din Paradis este una din cele mai mari opere ale lui Masaccio. Această frescă a avut o influenţă deosebită asupra lui Michelangelo şi Rafael, care vor picta şi ei această scenă. Adam şi Eva – personajele principale ale picturii – sunt primele nuduri renascentiste. Pictorul foloseşte cu îndrăzneală efectele de lumină şi umbră, redând trupurile sculptural, asemenea artei clasice. Realismul impresionant apropie pictura lui Masaccio de statuile de profeţi sculptate în aceeaşi perioadă de Donatello.

În august 1426, este convocat în faţa scaunului judecătoresc al negustorilor în legătură cu datoriile sale. Reuşeşte să-şi plătească datoria doar parţial. Având nevoie de bani, acceptă în anul 1427 o comandă pentru decorarea bisericii San Clemente din Roma. Nu reuşeşte însă să termine lucrarea, deoarece în iunie 1428 Masaccio moare subit, în vârstă de numai 27 de ani.

Masaccio a murit tânăr, dar opera sa exercită încă din timpul vieţii sale o influenţă uriaşă asupra artiştilor Renasterii Italiene. Frescele capelei Brancacci îi inspiră printre alţii pe Fra Angelico, Piero della Francesca şi pe Filippo Lippi. Lippi este călugăr carmelit şi are posibilitatea să-l urmărească pe Masaccio în timp ce acesta lucrează. În curând părăseşte viaţa monahală şi devine pictor. Fiul său, Filippino Lippi, îşi asumă responsabilitatea finalizării frescelor din capela Brancacci după moartea lui Masaccio. În timpul pictării Capelei Sixtine şi Michelangelo a fructificat rezultatele creaţiei lui Masaccio.

Bibliografie, Note si citate:

[1] Giorgio Vasari, Le Vite de’ piu eccellenti pittori, scultori ed architettori, ed. Gaetano Milanesi, Florence, 1906, II, 287-288.